Violeta Stoica

Deși adoptată de către Parlamentul României la finalul anului trecut, legea privind dublarea cuantumului alocațiilor de stat pentru copii nu va fi aplicată, după cum au hotărât premierul liberal Ludovic Orban și președintele României, Klaus Werner Iohannis.
Numai în județul Prahova sunt peste 120.000 de copii care ar fi putut beneficia de creșterea alocațiilor prin aplicarea legii votate de către parlamentari, la mijlocul lunii decembrie 2019. Cel puțin jumătate dintre minori au nevoie ca de aer de această dublare a valorii alocației de stat, pentru că fac parte din familii cu venituri medii sau reduse și cărora majorarea cuantumului acestui sprijin financiar le-ar fi fost de un real ajutor.
Ciudată este reacția unora dintre români, care nu acceptă – influențați sau nu de mediul politic – o dublare a alocațiilor pentru copii, de fapt un drept al minorilor din această țară de a beneficia de sprijin financiar de la stat.
România este stat membru al Uniunii Europene, dar nivelul beneficiilor/alocațiilor acordate copiilor în țara noastră este cu mult mai redus decât acela din celelalte state membre UE, fiind în prezent de numai cinci lei pe zi!

Alocația de stat pentru copii este, în România și în celelalte state care acordă astfel de beneficii, un mod de ocrotire a minorilor. De anul trecut, din luna mai, copiii români au primit alocațiile majorate, astfel că în prezent acestea sunt de 150 de lei pentru toți copiii cu vârsta de până la 18 ani și de 300 de lei pentru copiii cu dizabilități și pentru cei cu vârsta până la doi ani.
În Prahova, numărul lunar al copiilor care beneficiază de alocații de stat este fluctuant, însă, în medie, între 123.000 și 127.000 de minori care domiciliază în județ primesc acest sprijin. La nivelul lunii noiembrie 2019, de exemplu, 123.964 de copii erau îndreptățiți să primească alocația de stat, suma totală plătită pentru toți beneficiarii ridicându-se la 20,58 milioane de lei.
La mijlocul lunii decembrie 2019, parlamentarii au adoptat legea care prevedea dublarea cuantumului alocațiilor de stat pentru copii. Aceasta ar fi trebuit să fie aplicată începând cu luna ianuarie 2020, însă au intervenit blocaje la nivel înalt, pe motiv că sumele necesare nu sunt prevăzute în bugetul de stat.

• S-a rezolvat! Nu se poate!

iohannis-orbanPreședintele României, Klaus Werner Iohannis, a spus, textual, la finalul săptămânii trecute, că proiectul de lege aprobat în Parlament a ajuns la Președinție și că are termen de promulgare data de 18 ianuarie. “La acest moment, nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea încă se află în analiză și, într-adevăr, se află în analiză și în așteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului, fiindcă aici vorbim despre niște sume care nu sunt prinse în buget și atunci Guvernul va trebui să vină cu soluții pentru a vedea cum se poate continua. Dar repet, la momentul acesta, nu intenționez să refuz promulgarea”, a afirmat șeful statului.
Problema aplicării legii prin care se dublau alocațiile de stat pentru copii pare că și-a găsit o rezolvare vineri, 10 ianuarie, în timpul discuțiilor tete-a-tete purtate între președinte și premier. S-a rezolvat, nu se poate!
Ludovic Orban a venit cu precizări în privința aplicării legii de dublare a alocațiilor de stat pentru copii, anunțând că termenul va fi prorogat, respectiv abia după prima rectificare bugetară, din luna iulie. „Poziția președintelui e firească, aceea de a promulga legea. Noi și dacă am vrea, nu am putea să majorăm alocațiile. Soluția pe care vom merge e aceea de a proroga intrarea în vigoare până vom putea asigura resurse necesare în bugetul de stat”, a declarat Orban, după discuția cu Klaus Iohannis.

• Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, atac la premier

bogdan-toaderAnunțul prorogării termenului de aplicare a legii privind dublarea valorii alocațiilor copiilor a generat o serie de reacții atât la nivel național, cât și la nivel județean. Șeful PSD Prahova, Bogdan Toader, a reacționat pe pagina sa de Facebook: “Consider incalificabile întârzierile apărute în aplicarea legii privind dublarea alocațiilor pentru copii! Din păcate, singurii care au de pierdut sunt copiii care au nevoie de sprijin din partea statului pentru a nu abandona școala, familiile sărmane care au nevoie de bani pentru a-și putea crește micuții! Este dreptul lor de a primi alocații din partea statului, iar acum, Guvernul Orban le îngrădește acest drept obținut în urma aprobării proiectului privind dublarea alocațiilor, după votul din Parlamentul României!
Se vorbește despre faptul că nu există prevedere bugetară pentru dublarea alocațiilor copiilor! Cine a împiedicat Guvernul – atunci când și-a asumat răspunderea pe Legea bugetului pe 2020 – să includă sumele necesare în proiectul de buget pe acest an?
Pe zi ce trece, ne dăm seama de incapacitatea Guvernului Orban de a rezolva problemele românilor! Cine câștigă? Cine pierde? Rămâne de văzut!”.

• Copiii din România, la coada Europei

Cu toată mărirea aplicată începând cu luna mai a anului trecut, copiii din România sunt la coada clasamentului din Uniunea Europeană în privința cuantumului alocațiilor/altor beneficii primite de la stat.
În Belgia, ca și în România, alocația pentru copii se acordă până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru primul copil, suma este de 93 de euro, pentru al doilea copil ajunge la 173 de euro, iar pentru al treilea copil – 259 de euro.
Un sistem diferit de acordare a acestor beneficii familiale destinate minorilor este în Germania. Alocațiile pot fi date chiar și până la 25 de ani, în cazul în care tânărul nu este angajat și își continuă studiile. Cuantumul alocațiilor variază de la 194 de euro pentru primul și al doilea copil, atinge 200 de euro pentru al treilea copil și ajunge la 225 de euro pentru următorii copii. În Germania, serviciile sociale includ și alte beneficii, în funcție de starea socială și de sănătate a membrilor familiei.
În Grecia, alocațiile pentru copii sunt împărțite în funcție de veniturile părinților, cele mai mari fiind beneficii intrând în familiile care au un venit lunar mai mic de 6000 de euro și scad gradual odată cu creșterea veniturilor părinților. În Grecia, la nașterea unui copil se acordă suma de 900 de euro, la nașterea de gemeni – 1200 de euro și la nașterea de tripleți – 1600 de euro.
Finlanda are, de asemenea, un sistem diferit de alocare a unor beneficii pentru creșterea copiilor, tot în funcție de veniturile familiei și dacă tânărul ajuns la 17 ani lucrează sau nu. Alocația pentru copiii până la 17 ani a crescut anul acesta la 167 de euro lunar, comparativ cu 158 de euro lunar, în 2019.
Pe de altă parte, a crescut cu aproape 10 euro comparativ cu anul trecut și cuantumul ajutoarelor destinate tinerilor care au posibilitatea de a se întreține singuri. Dacă aceștia locuiesc cu părinții, primesc un ajutor de 790 de euro lunar, iar dacă trăiesc independent de părinți, cuantumul sprijinului de la stat crește la 1128 de euro.