Astăzi, Donald Trump va participa, la Washington, la ”Marşul pentru viaţă” şi va deveni astfel primul preşedinte american care se va alătura acestui eveniment împotriva dreptului la avort, a informat ieri AFP, preluată de Agerpres.
„Preşedintele Donald Trump va fi primul preşedinte din istorie care va participa la Marşul pentru viaţă”, a anunţat miercuri seara Casa Albă pe contul său de Twitter. „Ne vedem vineri”, a notat pe Twitter miliardarul republican, prognozând „o mare mulţime”, la începutul unui mesaj în care îndeamnă la participare la acest marş.
În 2017, Mike Pence a devenit primul vicepreşedinte care a participat la un astfel de marş, iar din 2018, Donald Trump – care în trecut se declara în favoarea dreptului la avort – se adresa miilor de participanţi reuniţi la Washington. Însă până acum el făcea acest lucru de pe un ecran gigantic.
„Suntem profund onoraţi să-l primim pe preşedintele Trump la cel de-al 47-lea Marş pentru viaţă”, a subliniat într-un comunicat preşedinta acestui marş, Jeanne Mancini. „De la numirea de judecători pro-viaţă (…) până la reducerea finanţării de către contribuabili a avorturilor aici şi în străinătate, şi cu apelul de a pune capăt avorturilor tardive, preşedintele Trump şi administraţia lui au fost apărători constanţi ai vieţii”, şi-a exprimat ea mulţumirea.
Această manifestaţie este în general organizată în jurul datei care marchează o decizie emblematică a Curţii Supreme „Roe v. Wade”, care a legalizat întreruperea voluntară a sarcinii în SUA, la 22 ianuarie 1973.
După alegerea lui Donald Trump la preşedinţie, militanţi anti-avort au primit o importantă susţinere prin remanierea Curţii Supreme angajată de locatarul Casei Albe, candidat din nou în alegerile din noiembrie, care a numit doi judecători ce se opun avortului.
Mai multe state americane conservatoare au adoptat legi foarte restrictive cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii şi speră că bătălia judiciară angajată le va duce până la cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, oferindu-i astfel posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii istorice.
Primul test decisiv va avea loc în martie, când Curtea Supremă va examina o lege restrictivă a statului Louisiana.