Toate cele patru echipe de la CSM Ploieşti care au avut meciuri programate în campionatele de handbal la juniori, în ultima săptămână, au reuşit să câştige clar confruntările respective. Seria a fost deschisă de junioarele II, care au încheiat partidele oficiale din 2019 cu jocul susţinut, în Sala „Olimpia”, în compania celor de la CSŞ Târgovişte. Fetele pregătite de Robert Comendant au reuşit să-şi ia revanşa pentru înfrângerea din tur şi să se impună cu scorul de 42-38 (24-19), suficient pentru a face rocada cu dâmboviţencele şi a urca pe locul al doilea al clasamentului Seriei D, graţie golaverajului din meciurile directe (în meciul tur fusese 44-40 pentru adversare).
Antrenorul Robert Comendant a folosit următorul lot de jucătoare: A. Floroiu, M. Popescu – E. Lăcuşteanu (12) B. Andronache (9), D. Grădişteanu (8), D. Manole (5), I. Manolache (4), N. Jianu (3), A. Leescu (1), D. Stanciu şi M. Radu.
Juniorii III de la CSM Ploieşti au reuşit să producă o mică surpriză, prin victoria obţinută pe terenul formaţiei de pe locul al doilea al Seriei D, CS Olimpic Mizil, scor 27-23 (12-14). A fost un meci spectaculos, cu două reprize total diferite: în prima, gazdele au condus aproape în permanenţă (4-1, 6-3, 8-5) şi, chiar dacă elevii Ramonei Ştefan au întors la un moment dat scorul la 9-8 (minutul 14), rezultatul de la pauză îi găsea pe mizileni în frunte.
Repriza secundă a arătat, însă, o echipă ploieşteană dornică de revanşă după acel 21-30 din tur şi, după 17-17 (minutul 32), ploieştenii s-au desprins la 20-17 (minutul 35) şi n-au mai cedat iniţiativa până la final. Ramona Ştefan i-a folosit pe următorii jucători: D. Ştefan – M. Sîrbu (8 goluri), I. Stănescu (5), Şt. Vîlcu (5), D. Ioniţă (2), D. Constantin (2), D. Radu (1), M. Crăciun (1), R. Enescu (1), R. Ciupitu (1), A. Dumitrache (1), M. Matei, D. Pioaru şi B. Bondarenco.
CSM Ploieşti încheie această fază a campionatului pe poziţia a treia a clasamentului Seriei C şi merge împreună cu primele două clasate, CS Orăşenesc Mizil şi CS Olimpic Mizil, în Grupa Valoare, unde cele trei fac joncţiunea cu echipele ce vin din Seria D: CSM Bucureşti, HC „Talentul este Cheia” Bucureşti şi ACS Fortuna Bucureşti. Fiecare echipă va intra cu punctele realizate în compania fostelor „colege” de serie şi vor susţine 6 meciuri, tur-retur, cu noile partenere de întrecere.
La junioare III, CSM Ploieşti a avut meci în Sala „Olimpia”, victoria obţinută în faţa celor de la ACS Olimpic Mizil, scor 34-19 (18-7), încadrându-se în limitele normalităţii pentru elevele lui Robert Comendant. Lidere ale Seriei D, fetele au ajuns la 11 victorii şi o remiză în cele 13 runde parcurse şi mai au de disputat un singur meci în acest an, pe 22 decembrie, la penultima clasată, LPS Piteşti. Tehnicianul CSM-ului le-a folosit pe I. Săvulescu, A. Matei, B. Voicilă – A. Toma (8 goluri), E. Lăcuşteanu (4), N. Jianu (4), B. Rădulescu (3), D. Grădişteanu (3), R. Gavrilă (3), Cr. Blidaru (2), T. Stere (2), A. Burtea (2), M. Iordache (1), D. Manole (1), D. Ilie (1).
Seria victoriilor pentru secţia de handbal de la CSM Ploieşti a fost încheiată de un succes concludent, scor 55-29 (30-13), reuşit de juniorii I în jocul de pe teren propriu cu CSŞ Caracal. Băieţii antrenaţi de Silviu Stănescu au făcut din nou spectacol prin numărul de goluri marcate, toţi jucătorii de câmp trecuţi pe raportul de joc înscriind cel puţin o dată. Pentru CSM Ploieşti au jucat: M. Oprea, Ad. Tănăsescu, Cr. Ioniţă – C. Albu (9 goluri), N. Nicolae (6), I. Mirică (6), Al. Pop (6), D. Rudai (5), R. Floarea (5), I. Mereu (5), V. Alici (3), R. Pantazi (3), M. Iorga (3), G. Paraschiv (2), V. Bolborici (1) şi R. Iacob (1).
Băieţii încheie această fază a campionatului pe locul secund în Seria C, la egalitate de puncte cu CSM Bucureşti, dar dezavantajaţi de golaverajul din meciurile directe (26-37 şi 28-20), iar din primăvară vor evolua într-o Grupă Valoare din care vor mai face parte primele trei clasate din Seria D: AHC Dobrogea Sud Constanţa, CSŞ Călăraşi şi LPS I. Balaş Soter Buzău.