Europarlamentarul Cristian Buşoi a fost ales miercuri preşedinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) din Parlamentul European, informează comisia pe site-ul său, potrivit Agerpres.
Eurodeputat din partea PNL şi membru al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat), Cristian Buşoi a fost ales cu 52 de voturi pentru din 58 posibile, celelalte 6 voturi fiind acordate eurodeputatei franceze Joelle Melin, reprezentanta grupului Identitate şi Democraţie din Parlamentul European. El preia funcţia care a fost deţinută din luna iulie de Adina Vălean, aleasă apoi comisar european pentru transporturi.
ITRE este responsabilă cu politica industrială, politica de cercetare şi inovare a UE, politica spaţială, politica energetică şi de aplicare a noilor tehnologii.
”Avem nevoie de o strategie de politică industrială autentică, mai ambiţioasă şi trebuie să asigurăm tranziţia sistemelor noastre energetice pentru a atinge obiectivul strategic de decarbonizare. Este important să inspirăm lumea, dar, la fel de important este ne asigurăm că suntem competitivi, menţinem securitatea energetică a Uniunii Europene şi păstrăm locurile de muncă pentru cetăţenii europeni. Avem nevoie aşadar de o de o tranziţie echilibrată, pragmatică şi justă”, a declarat Buşoi, conform unui comunicat de presă pe care l-a difuzat după ce a fost ales.