Ministrul Sănătății analizează această posibilitate împreună cu juriștii

Angajații din spitale care primesc șpagă ar putea rămâne fără contracte de muncă. „Nu cred că există o soluţie magică, dar trebuie să ieşim din zodia şpăgii. Sunt spitale din România în care acest fenomen nu mai există. De aceea nu îmi place să dăm vina pe pacienţi, ştiţi bine că unul dintre clişeele şpăgii este că nu îi poţi opri pe pacienţi să dea plicuri. Fals!”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.
El spune că „aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă”, potrivit Hotnews.
„Aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă. Ar trebui lucrat împreună cu Colegiul Medicilor, pentru a da şi sancţiuni la nivelul Colegiului Medicilor. Este într-adevăr un fenomen reprobabil, care nu se întâlneşte în Uniunea Europeană, dar nu trebuie transferată această vină în seama pacientului. Pot să vă asigur că toleranţa este zero. O campanie exclusiv dirijată de Ministerul Sănătăţii este sortită eşecului, ar trebui să clonăm de vreo 10 ori Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, pentru a-l trimite”, a declarat joi seară Victor Costache, într-o emisiune la B1 Tv, adăugând că „există multe spitale din România unde acest fenomen a fost eradicat”.
Victor Costache a lucrat peste 10 ani în spitale din străinătate (Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Scoţia și Germania) iar apoi s-a întors în țară ca șef al Secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică și ulterior director medical al clinicii private Polisano din Sibiu.
Plățile informale din sistemul de sănătate din România (șpaga din spitale) sunt substanțiale, chiar dacă amploarea fenomenului nu este în totalitate cunoscută, arată raportul anual „Starea Sănătății în Uniunea Europeană”, publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană.
În plus, șpaga din spitale, infecțiile intraspitalicești și investițiile insuficiente reprezintă principalele 3 probleme la care românii se gândesc atunci când este vorba despre sistemul sanitar, arată un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 9-16 februarie 2019.
Principalele probleme ale sistemului sanitar din România, în viziunea participanților la sondaj, sunt: șpaga din spitale (24%), infecțiile intraspitalicești și diversele epidemii (20,1%), investițiile insuficiente în sănătate (12,8%), lipsa personalului calificat (11,5%), lipsa dotărilor medicale (11,1%), slaba organizare a instituțiilor medicale (7,5%) și lipsa prevenției (6,5%).