Devenită o întrecere serioasă, bine organizată, cu ”țintă” clară – micuții fotbaliști (participă jucători născuți după 1 ianuarie 2009), Cupa ”Constantin Tabarcea” – întrecere organizată de Liga Suporterilor cu același nume și ajunsă la a treia ediție – și-a ”consumat”, la finele săptămânii trecute, prima fază a competiției – 16 echipe din tot județul fiind prezente la startul întrecerii, sălile din Blejoi şi Brazi – Popești fiind cele care au găzduit ”grupele”.
Meciuri electrizante care au ridicat efectiv spectatorii în picioare, lovituri de departajare, emoție în stare pură și, câteodată, și o lacrimă rătăcită pe obraz printre alte strigăte de bucurie, toate acestea au fost ingredientele meciurilor care au desemnat echipele calificate la turneul semifinal, care se va desfășura tot luna aceasta.
Printre regulile speciale ale întrecerii, pentru încurajarea jocului combinativ la Cupa ”Tabarcea” nu se poate marca gol direct din lovitură de începere a jocului, nu se poate marca gol direct din propria jumătate de teren și nu se poate șuta din propria jumătate de teren în careul advers!
Organizatorii au anunțat, ca de fiecare dată, că vor oferi cadouri pentru fiecare participant al turneului final, diplome, cupe, plus marele trofeu, Cupa ”Constantin Tabarcea”.

Memorial Tabarcea1Iată rezultatele din faza grupelor:
Grupa A

CSO Mizil – Petrosport 2-3(0-1)
Athletic Ploiești – CS Blejoi 0-7(0-3)
CS Blejoi – CSO Mizil 2-1(1-1)
Petrosport – Athletic 9-1(5-0)
CS Blejoi – Petrosport 1-2(1-1)
Athletic – Mizil 2-2(1-0)

Clasament:
1.Petrosport 9 p
2.CS Blejoi 6
3.Athletic 1
4.CSO Mizil 1

Grupa B

SF. Emil Costea – Petrolul 0-2(0-2)
SF Toader – CS Câmpina 6-3(4-1)
CS Câmpina – SF Emil Costea 2-3(0-2)
Petrolul – SF Toader 0-1(0-0)
CS Câmpina – Petrolul 1-4(0-2)
SF Toader – SF Emil Costea 0-6(0-2)

Clasament:
1.SF Emil Costea 6 p
2.Petrolul 6 p
3.SF Toader 6 p
4.CS Câmpina 0 p

Grupa C
CSO Plopeni – Junior Câmpina 2-2(2-1)
Petrolul 95 – Savi Sport 2-0(0-0)
Savi Sport – CSO Plopeni 1-3(1-2)
Junior Câmpina – Petrolul 95 3-0(1-0)
Savi Sport – Junior Câmpina 0-5(0-2)
Petrolul 95 – CSO Plopeni 1-4(0-2)
*CSO Plopeni a câștigat la loviturile de departajare

Clasament:
1.CSO Plopeni 7 p
2.Junior Câmpina 7 p
3.Petrolul 95 3 p
4.Savi Sport 0 p

Grupa D

Astra – Viking 2-6(0-3)
CSM Ploiești – Viitorul Comarnic 6-2(2-1)
Viitorul – Astra 1-5(0-2)
Viking – CSM Ploiești 4-0(1-0)
Viitorul – Viking 0-4(0-2)
CSM Ploiești – Astra 1-1(4-5 d.p.)

Clasament:
1.Viking 12 p
2.Astra 4 p
3.CSM Ploiești 4 p
4.Viitorul Comarnic 0 p