Uniunea Europeană a înregistrat în septembrie un deficit al balanţei comerciale de cinci miliarde de euro, faţă de un deficit de 1,5 miliarde de euro în perioada similară din 2018, potrivit unei estimări preliminare publicate ieri de Oficiul European de Statistică Eurostat, transmite agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
În septembrie, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 168,3 miliarde de euro, în creştere cu 4,3% faţă de 161,3 miliarde euro în perioada similară din 2018, în timp ce importurile UE au urcat cu 6,4%, până la 173,3 miliarde de euro. În schimb, zona euro a înregistrat în septembrie un excedent al balanţei comerciale de 18,7 miliarde de euro, faţă de un plus de 12,6 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2018.
În primele nouă luni din acest an, UE a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 29,9 miliarde de euro, faţă de un deficit de 10,3 miliarde de euro în perioada similară din 2018, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 155,5 miliarde de euro, de la un plus de 147,3 miliarde de euro.
UE şi-a extins legăturile comerciale cu toţi partenerii săi comerciali principali în primele nouă luni din acest an, exporturile spre SUA şi China înregistrând un avans de 11,8% şi, respectiv, 5,4%, în timp ce importurile au urcat cu 11% şi, respectiv, cu 8%.
În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în primele nouă luni din acest an exporturile au crescut cu 2%, până la 51,6 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 5%, la 63,9 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 12,3 miliarde de euro, comparativ cu 10,2 miliarde de euro în perioada similară din 2018.