V. Stoica

Frăția românească dintre localitățile Boldești Scăeni – Prahova și Leova – Raionul Leova, Republica Moldova, concretizată în anul 2004, atunci când cele două orașe au semnat acordul de înfrățire, s-a menținut de-a lungul anilor. În weekendul care a trecut, primarul orașului Boldești Scăeni, Constantin Bucuroiu, a fost prezent la sărbătorirea a 524 de ani de atestare documentară a orașului de peste Prut. Colaborarea dintre cele două orașe înfrățite – prin organizarea unor evenimente culturale, sportive și din domeniul educației – a mers și mai departe, astfel încât primarulului din Boldești Scăeni, Constantin Bucuroiu, i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Leova, prin decizie a Consiliului orășenesc Leova. Diploma i-a fost înmânată de către primarul orașului Leova, Vitalie Gargaun, în cetatean de onoare - primar Boldesti Scaenicadrul manifestărilor care au avut loc la finalul săptămânii trecute. Duminică, 27 octombrie, delegația prahoveană din Boldești Scăeni prezentă la Ziua Orașului Leova a donat Bibliotecii Raionale Leova o colecție de peste 500 de volume ale unor autori cunoscuți, dar și întreaga colecție a cărților scrise de Jules Verne, toate colectate de la copiii și profesorii școlilor din orașul Boldești Scăeni. Istoria orașul Leova a fost una foarte tumultoasă, de la atestarea documentară, în vremea lui Ștefan cel Mare, când domnitorul a cumpărat pământurile din zonă și a întemeiat Târgul Sărății, așa cum a fost denumită localitatea la începuturile sale. Ștefan le-a dăruit pământurile, mai apoi, slujitorilor săi Petru și Leova, de la care se pare că ar proveni actuala denumire – Leova. Leova împreună cu fratele său Petru cumpără o parte de moșie pe Sărata și confirmă acest act juridic în ziua de 23 ianuarie 1495. De aici și prima atestare documentară a localității moldovene.
În orașul Leova s-a născut compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici, care a decedat, împreună cu soția sa, Doina, într-un accident rutier petrecut în localitatea Coșereni, din județul Ialomița.