Sfântul Cuvios Ştefan s-a născut la începutul secolului al VIII- lea, în Constantinopol. Din copilărie a cunoscut viaţa şi învăţătura tuturor sfinţilor prăznuiţi în Biserică. A fost călugărit la vârsta de 16 ani. Cuviosul Ioan, văzător cu duhul, a zis la venirea Sfântului Ştefan la mănăstire: „Să te binecuvânteze pe tine Dumnezeu, fiule, şi să te facă vas de alegere”. Iar părinţilor lui le-a zis: „Într-adevar s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”.După multe nevoinţe, Sfântul Ştefan cel Nou se retrage la vârsta de 42 de ani într-o chilie atât de mică încât cei care au văzut-o au spus că este mai degrabă un mormânt, iar nu locuinţă de odihnă.
Sfântul Ştefan a luptat împotriva celor care declarau că icoana este un idol. Este perioada când împăratul Constantin Copronim (741-775) îi persecuta pe creştinii care cinsteau sfintele icoane. Aşa se face că multe icoane erau arse, iîngropate, sfărâmate sau lăsate în locuri de necinste.
Pentru că nu se arăta credincios împăratului, Ştefan este închis într-un loc unde se aflau 342 de monahi, din diverse părţi. Unii cu nasurile tăiate, alţii cu ochii scoşi, alţii având mâinile tăiate, precum unii care nu au iscalit împotriva sfintelor icoane. Potrivit Sinaxarului „unii arătau urmele bătăilor celor neasemănate pe care le luaseră de la chinuitori, răni care nu se tămăduisera încă, iar alţii se arătau că nu au păr, fiind tunşi de păgânii arzători de icoane şi cei mai mulţi aveau cinstita barbă unsă cu smoală şi arsă”. După multe încercări de a-l face pe Sfântul Ştefan să lepede credinţa cea adevărată, împăratul a poruncit uciderea lui.