Încetinirea creşterii economiei zonei euro ar urma să fie mai profundă decât s-a estimat anterior, deoarece criza din industrie ar putea avea efecte negative asupra sectorului serviciilor, pe fondul tensiunilor comerciale globale, apreciază Fondul Monetar Internaţional (FMI) într-un raport economic regional privind Europa dat publicităţii, transmit Bloomberg şi Reuters, preluate de Agerpres.
Conform celor mai recente previziuni ale FMI, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,2% anul acesta (faţă de o expansiune de 1,3% estimată în aprilie), şi de 1,4% în 2020 şi în 2021 (comparativ cu o creştere de 1,5% pentru ambii ani). În 2018, economia zonei euro a crescut cu 1,9%.
Încetinirea este cauzată în principal de creşterea anemică a economiei germane – motorul economic al zonei euro – şi de stagnarea din Italia, a treia mare economie a zonei euro.
FMI se aşteaptă ca Germania să înregistreze un avans al PIB-ului de doar 0,5% anul acesta (faţă de o expansiune de 0,8% estimată în aprilie).
De asemenea, instituţia financiară internaţională a înrăutăţit şi prognoza pentru Franţa, a doua mare economie a zonei euro, care va creşte cu 1,2% în 2019 (comparativ cu un avans de 1,3% previzionat anterior).
Pentru a contracara încetinirea, FMI şi-a reiterat solicitările privind „un răspuns fiscal sincronizat” al guvernelor din zona euro, un mesaj clar adresat Berlinului pentru a investi mai mult.
În plus, instituţia financiară internaţională a avertizat că încetinirea, determinată în principal de impactul tensiunilor comerciale globale asupra industriei, ar putea avea efecte negative asupra serviciilor, cel mai mare sector economic din zona euro.
O sursă de îngrijorare o reprezintă şi procesul ieşirii Marii Britanii din UE, lipsa unui acord legat de Brexit urmând să provoace efecte negative semnificative atât asupra Regatului Unit cât şi a Uniunii Europene, apreciază FMI.
În zona euro, FMI estimează că rata inflaţiei ar urma să se situeze la 1,2% în 2019, la 1,4% în 2020 şi la 1,5% în 2021, departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
În cazul ieşirii Marii Britanii din UE în ianuarie fără un acord de retragere ordonat, în următorii doi ani PIB-ul Regatului Unit va fi cu 3,5% mai scăzut iar al UE cu 0,5%, avertizează FMI.