Aristotel Bunescu
Printre primii oameni pe care i-am cunoscut, în primăvară, la Breaza, a fost Cătălin Dobrin. Ca pasionat de șah, am întrebat cine se ocupă de acest sport în zonă. Pretutindeni am primit un singur răspuns: „Domnul profesor Dobrin”.
Am avut șansa să îl văd la lucru la Liceul Teoretic ,, Aurel Vlaicu,, din Breaza, dar și la Clubul Copiilor din drumul care duce spre gara lui Mihail Sebastian.
Născut la10 martie 1964, Domnul Profesor a decedat în urmă cu câteva zile, în urma unei suferințe renale care s-a complicat, iar inima a cedat în final. Inima lui care a palpitat decenii de-a rândul doar pentru șah, așa cum mi-a mărturisit Marius Cristi Popa- președintele Asociației Club Sportiv Orășenesc din Comarnic. A absolvit ANEFS București și era profesor de sport. Cătălin Dobrin locuia la Ploiești, dar activitatea lui s-a extins pe toată Valea Prahovei.Dincolo de durerea despărțirii, rămâne în sufletele copiilor și tinerilor pregătiți de el, în amintirile părinților care îi vor fi mereu recunoscători. Conform dorinței sale, cenușa îi va fi aruncată în Oceanul Atlantic.