Noul consiliu al orașului Budapesta a declarat stare de urgență climatică, adoptând o propunere făcută de primarul ales recent, Gergely Karácsony, scrie Emerging Europe, potrivit Hotnews.
„Schimbarea climatică și încălzirea globală au deja un impact serios asupra vieții noastre de zi cu zi”, a declarat Karácsony. „Avem o responsabilitate morală de a lăsa cea mai bună lume posibilă copiilor și nepoților noștri, nu într-o stare mai proastă decât cea pe care am primit-o de la părinții și bunicii noștri.”
Consiliul orașului și-a luat angajamentul de a oferi prioritate acțiunilor de combatere a schimbării climatice. Decizia nu se referă la un anume set de măsuri, însă adunarea a promis să ia în calcul impactul asupra mediului în orice chestiune care are legătură direct sau indirect cu emisiile de CO2 și să crească nivelul de transparență a informației referitoare la efectele pe care firmele municipale le au asupra mediului.
Orașul va pregăti și un plan de acțiuni pentru diminuare și adaptare la noile condiții de mediu, până în anul 2020, precum și un concept pentru transformarea Budapestei, a instituțiilor și firmelor sale, în structuri neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2.