N.D.

Înscrierile în cadrul programului de voluntariat, iniţiat de Primăria Ploieşti cu sprijinul Poliţiei Locale, au demarat de ieri şi vor dura până la jumătatea lunii viitoare. Acest program se adresează ploieştenilor cu spirit civic, care vor să se alăture poliţiştilor locali în activităţile pe care aceştia le derulează în vederea menţinerii şi respectării normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În acest context, autorităţile locale au anunţat că s-au stabilit o serie de criterii în vederea selecţionării primelor 50 de persoane care ar putea duce la îndeplinire obiectivele propuse prin programul menţionat. Astfel, va putea fi voluntar în activitatea specifică Poliţiei Locale Ploieşti orice persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este majoră, fără cazier judiciar sau antecedente penale; consimte benevol să acţioneze ca voluntar şi are capacitate deplină de exerciţiu; are cetăţenia română şi domiciliul pe raza municipiului Ploieşti; este cunoscută ca având o conduită civică în comunitate. Selecţia şi recrutarea voluntarilor în cadrul programului derulat de municipalitate se vor face în urma unui interviu, care va avea la bază un dosar ce va include următoarele documente: copie de pe actul de identitate, cazier judiciar, adeverinţă eliberată de către medicul de familie din care să reiasă că voluntarul respectiv nu se află în evidenţă cu boli contagioase şi neuropsihice. Cererile de înscriere se pot depune până pe data de 15 noiembrie 2019, între orele 10,00-13,00, de luni până vineri, la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, Bd. Independenţei nr.21, la Biroul Relaţii cu Publicul – Comunicare, Managementul Calităţii, detalii suplimentare putând fi obţinute la numărul de telefon 0244/594227. Precizările referitoare la “recrutările” poliţiştilor locali voluntari au fost făcute în contextul în care, recent, municipalitatea ploieşteană a anunţat că doreşte să reactiveze Programul de voluntariat în cadrul Poliţiei Locale. Potrivit acestei iniţiative, persoanele selectate vor acţiona în zona de domiciliu, prin sesizarea şi transmiterea faptelor de natură contravenţională din domeniile de activitate ale Poliţiei Locale Ploieşti, prin Dispeceratul instituţiei, la numărul de telefon 0244/954, precum şi prin intermediul altor instrumente de comunicare puse la dispoziţie. Totodată, aceştia vor aduce la cunoştinţa poliţiştilor locali despre faptele antisociale surprinse şi îi vor putea însoţi pe poliţiştii locali la faţa locului, putând avea şi calitatea de martori, voluntarii având obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor şi de a transmite informaţii clare şi precise, cu respectarea ariei de competenţă a Poliţiei Locale Ploieşti. Prin punerea în practică a acestui program se doreşte ca, printr-o astfel de colaborare, între Poliţia Locală şi persoanele care desfăşoară activităţi de voluntariat să se creeze un climat de siguranţă şi încredere în rândul cetăţenilor, în ceea ce priveşte respectarea normelor de convieţuire socială.