Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova (APIA Prahova) informează fermierii că, în baza unei decizii luate la nivel european, vor fi acordate în avans fonduri necesare derulării unor programe adaptate la nivel naţional.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis ieri, campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului Europei, precum și ale Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură.
Beneficiarii acestor plăţi în avans vor fi cei care au depus cererea unică de plată aferentă campaniei 2019 şi ai măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.
În cazul plăţilor directe, avansul va putea reprezenta până la 70% din suma totală cuvenită, iar în cazul programelor de dezvoltare – până la 85%.