V. S.

Pentru amenajarea tuturor celor 157 de secții de votare din municipiul Ploiești, ce vor fi deschise alegătorilor în luna noiembrie, la cele două tururi de scrutin organizate în vederea alegerii Președintelui României, la Ploiești este disponibilă suma de 42.000 de lei fără TVA, adică aproximativ 10.000 de euro cu TVA.
Astfel, contractul ce va fi semnat de Primăria Ploiești va fi valabil încă din 4 noiembrie și până la finalul aceleiași luni, astfel încât prestatorul serviciilor va trebui să aibă grijă de tot ce înseamnă transportul, montarea/demontarea cabinelor de votare, de urnele de vot, inclusiv de plăcuțele pentru numerotarea secțiilor de votare.
Pentru primul tur de scrutin, secțiile de votare vor fi amenajate în perioada 4 – 8 noiembrie 2019 și, acolo unde va fi cazul, materialele vor fi demontate și depozitate după primul tur de scrutin (organizat pe 10 noiembrie) și, mai apoi, montate în vederea celui de-al doilea tur de scrutin (organizat pe 24 noiembrie).
În atribuțiile firmei contractante vor intra și recondiționările materialelor destinate activității din ziua votului, respectiv a urnelor din plastic, a cabinelor de vot (câte trei pe fiecare secție), a indicatoarelor cu numerotarea secțiilor de votare.