Giorgiana Radu

Împăunează-te cu tine! Te vinzi oricui te vrea, dar nu în rate ca într-o mai veche poezie a ta, în care vindeai ”har și libertate”, ci ieftin, prea ieftin pentru stofa din care ești plămădit.
”Mă vând/ oricui mă vrea, în rate/ dau un anunț publicitar/ în porții clare/ pe cântar/ pe-ales vând har și libertate”, e o poezie a ta din cărțile în care te vindeai în zeci de mii de exemplare (”Bună seara, iubito”, Editura Eminescu, vândută în 40 000 de exemplare), iar discul în un milion și jumătate. Nu-ți spun numele, cu toate că mulți/multe ți-l știu.

Modestia este o calitate, de care atâția se arată suferinzi. Dar ea poate fi mai degrabă un defect, astăzi, când lumea abundă în proști mândri de prea puținul de care sunt capabili. Produsul ieftin e greu vandabil în lumea „bună”. Cu cât crește prețul, cu atât devine mai ispititor. Deși, nu de puține ori, s-a constatat că prețul nu relevă întocmai calitatea.
Vinde-te mai scump! Lasă-te mai greu înduplecat! Oamenii își pot imagina că li te cuvii. Și, poate așa și este. Tu ești un bun al Creației. Un asemenea bun trebuie să fie accesibil oricui. Dar, dacă sunt mulți aceia care nu te merită? Nu e păcat de o astfel de risipă?
CV-uri stufoase, cu înșiruiri numeroase de diplome, masterate și doctorate, ajung în diverse birouri, fără ca ele să arate cu adevărat valoarea insului. În multe dintre cazuri sunt doar infatuări venite dintr-o ploblemă a individului cu sine. Pentru ei modestia este găsibilă doar la cei slabi. Decența, de departe, declasată de opulență, …
Tu ești modest, mult prea modest uneori. Știu, modestia este o calitate a celor „de calitate”. Dar, în zilele actuale, mai merită oare să fii modest la altitudinea ta?
Merită, cu toate riscurile asumate?
Îngâmfarea, în sens pozitiv desigur (cred că îi poate fi atribuită și o astfel de latură), nu trebuie să domine, dar nici cu desăvârșire să lipsească. Cum echilibrul e bun în tot ceea ce facem, a fi îngâmfat cu măsură nu cred că ar putea fi considerat un defect.
Fie și numai pentru a ține la distanță pleava. Așa dialogam eu cu o iluzie.
Așa dialogam eu cu mine, recitând, în gând, versurile unui poet pe care îmi îngădui să-l iubesc.
El spune adesea că-l iubește pe Eminescu, uneori pe Esenin, sau pe Lorca. Am și eu iubirile mele care nu-s numai literare.
Despre modestie, rămâne cum am zis. E bună, dar din belșug, strică.