Un grup de 55 de suporteri din Anglia, Germania, Norvegia, Danemarca – oameni respectabili, pensionari, mulţi dintre ei reuniţi de pasiunea pentru sportul cu balonul rotund- a poposit, săptămâna trecută, în periplul său prin ţara noastră, şi la Buşteni, Comarnic şi Ploieşti!
„Traseul” proiectului „Football in Heaven” – care şi-a propus să arate suporterilor şi partea… idilică a acestui sport, faţa sa „nealterată” de bani – contracte, televiziuni, interese, a cuprins, în intervalul prilejuit de cele două meciuri ale Naţionalei, cu Spania de la Bucureşti şi cu Malta, la Ploieşti, vizite la partide jucate în judeţul nostru la Buşteni – vineri şi Comarnic – duminică, sâmbătă fanii străini mergând la Braşov, la Rupea, pentru a „combina” vizita la Cetate cu meciul echipei locale. De altfel, şi în Prahova, fotbalul a fost amestecat cu o vizită la Castelul “Peleş” – Sinaia, o trecere pe la palatul Cantacuzino – Buşteni, vizita celor de peste hotare fiind un fel de… turism fotbalistic, low-cost, pentru că nu luxul şi opulenţa au fost principiile acţiunii, ci pasiunea pentru fotbal şi frumos!
La Buşteni a fost prima sărbătoare, la propriu, după două decenii, echipa locală – Caraimanul, revenind într-un campionat, Liga B Prahova, reluând tradiţia fotbalistică a oraşului. Teren impecabil, mulţi copii, multe proiecte ambiţioase, o echipă decentă, organizare perfectă pentru acest nivel, cu staţie de amplificare – au fost ingredientele unui meci jucat într-o zi specială, jucătorii ieşind cu un baner pentru cel care a ajutat la startul proiectului, senatorul Emanoil Savin, care a împlinit chiar în ziua meciului 61 de ani!
Crucea de pe Caraiman, munţii străjuiţi de pădurea verde, peisajul general, chiar că nu ar fi putut fi sintetizat decât aşa – “Fotbal în Rai”! A fost 2-0 pentru oaspeţi – echipa din Ariceştii Rahtivani, care a făcut o „excursie de trei puncte”, cu trenul, pentru a evita aglomeraţia de weekend!

comarnic - fotbalOaspeţii de peste hotare au primit din partea preşedintelui AJF Prahova , Silviu Crângaşu, mici suveniruri – fanioane, au făcut sute de fotografii cu echipele, au trăit bucuria unui eveniment fotbalistic “ca în vremurile nealterate”!
Apoi, duminică, la Comarnic – alt spectacol! Terenul, mai mic, “înghesuit”, tribunele arhi-pline, suporterii din Comarnic fiind “premiaţi şi premianţi” la capitolul… atmosferă! Torţe, fum alb–albastru, cât cuprinde, petarde, bannere, coregrafie, o atmosferă “englezească”, iar ca “recuzita” să fie completă, oaspeţii de peste hotare au simţit şi ospitalitatea românească, la finalul meciului, oficialii echipei din Comarnic invitându-i la un… bulz la grătar şi o bere “la butoi”! Deci, cum să nu-ţi aduci aminte de România?