După 20 de ore de la dispariţie, suspectul a fost găsit în apropierea casei sale

V. S.

Una dintre cele mai șocante crime petrecute în ultimii ani în județul Prahova a lăsat fără cuvinte întreaga comunitate din Șotrile, o localitate de deal aflată în apropiere de municipiul Câmpina.
Sâmbătă după-amiază, polițiștii au intrat în alertă după ce, la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată descoperirea cadavrului unei tinere chiar în locuința concubinului ei, din satul Plaiul Câmpinei.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, tânăra de doar 17 ani care a fost găsită moartă avea o plagă la gât, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să înceapă cercetarea la fața locului și să constituie echipe de căutare, împreună cu câini de urmă, pentru depistarea persoanei bănuite de săvârșirea crimei.
Ieri, în jurul prânzului, IPJ Prahova a făcut un apel la populație să anunțe dacă sesizează prezența suspectului Laurențiu Marin, în vârstă de 21 de ani, despre care existau indicii că ar fi autorul infracțiunii de omor, victimă fiind concubina acestuia, cu care locuia împreună.
Câteva ore mai târziu, polițiștii au anunțat că tânărul a fost găsit în zona locuinței, ascuns între tufișurile din apropiere.
Tânăra de doar 17 ani și-a găsit sfârșitul la numai câteva luni după ce a fost agresată de către concubinul ei, pe numele căruia fusese emis un ordin de protecție. Adolescenta s-a întors, însă, la puțin timp, la cel bănuit acum că i-a luat viața, alături de care a locuit până în ziua fatidică de sâmbătă.