Deputatul Laura Moagher a anunțat că va încheia colaborarea cu acesta

V.Stoica

O filmare făcută publică de polițistul Marian Godină, pe pagina sa de facebook, în care apare Lucian Rădulescu, fost membru al PSD, consilier al deputatului PSD Laura Moagher și director adjunct al CSM Ploiești, a făcut vâlvă ieri în toată presa locală și națională. Imaginile în care directorul adjunct al CSM apare adresând jigniri polițiștilor care l-au oprit în trafic pentru o verificare de rutină, pe raza comunei Păulești, au stârnit un val de reacții negative, inclusiv din partea foștilor colegi de partid ai lui Rădulescu.
Ieri, după ce deputatul Laura Moagher a anunțat că încetează colaborarea cu Lucian Rădulescu, acesta deținând funcția de consilier parlamentar, biroul de presă al PSD Prahova a transmis un punct de vedere privind incidentul de la Păulești: “În data de 16 aprilie 2019, Lucian Rădulescu și-a depus demisia din organizația PSD Ploiești, din cauza unor informații apărute în presă referitoare la persoana sa. Așadar, este eronată orice alăturare, în acest moment, a numelui Lucian Rădulescu de organizația locală sau de cea județeană a Partidului Social Democrat. Președintele PSD Prahova, domnul Bogdan Toader, își exprimă pe această cale dezaprobarea față de orice atitudine similară celei avute de domnul Lucian Rădulescu la controlul din trafic efectuat de polițiști, pe raza comunei Păulești. Folosirea unor însemne sau a unor documente oficiale, indiferent de instituția care le-a emis, în scopul de intimidare a reprezentanților Poliției Rutiere sau a altor organe ale statului, este o faptă reprobabilă și persoana care apelează la astfel de fapte trebuie să răspundă în fața legii!”.
Pe de altă parte, IPJ Prahova a dat detalii în legătură cu evenimentul în care a fost implicat Lucian Rădulescu, precizând că acesta a oprit neregulamentar pe raza localității Păulești, iar “la intervenția echipajului de poliție, acesta a devenit recalcitrant, a adresat injurii, a înmânat documentele polițiștilor, după care a părăsit locul evenimentului”.
Mai mult decât atât, potrivit reprezentanților IPJ Prahova, Rădulescu s-a prezentat cu autoturismul la sediul Postului de Poliție, “unde a continuat să aibă un comportament neadecvat, iar în urma testării conducătorului cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul respirat. În cauză au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenției pentru oprire neregulamentară, conducere sub influența alcoolului, dar și pentru adresare de injurii și nerespectarea dispozițiilor polițiștilor, fiind aplicate amenzi în valoare de 2.875 de lei și reținându-se permisul de conducere celui în cauză”.