Numărul deceselor provocate de taifunul din estul Chinei a crescut ieri la 30 de persoane, 18 fiind date dispărute, a informat postul chinez CCTV, ţara confruntându-se cu mai multe perturbări ale traficului, în timp ce furtuna se deplasa spre nord, în apropierea zonei de coastă, potrivit Reuters. Taifunul Lekima a provocat sâmbătă alunecări de tern în estul provinciei Zhejiang, rafalele de vânt ajungând până la 187 km pe oră, mii de zboruri fiind anulate, iar traficul feroviar suspendat. Taifunul a afectat peste 173.000 de hectare de culturi şi 34.000 de locuinţe în Zhejiang, au declarat autorităţile locale, estimarea pierderilor economice fiind de 14.57 miliarde de yuani (2 miliarde de dolari), a anunţat agenţia de ştiri Xinhua. Lekima, cel de-al nouălea taifun produs în China în acest an, este de aşteptat să se deplaseze de-a lungul liniei de coastă în provincia Shandong, ceea ce a determinat anularea mai multor zboruri şi închiderea unor autostrăzi, a precizat Xinhua şi postul CCTV. În Zhejiang, multe dintre decese au avut loc la aproximativ 130 km nord de oraşul Wenzhou, unde un baraj natural s-a prăbuşit inundând o zonă în urma unei ploi torenţiale care a durat trei ore, provocând o alunecare de teren, a informat Xinhua.