Sfântul Isachie este cinstit aparte pe 30 mai. Este sfântul care a luptat pentru înapoierea bisericilor ortodoxe luate de arieni. Înainte de a trece la cele veşnice, Sfântul Isachie l-a numit stareţ pe ucenicul său, Dalmat.
Acesta a fost ostaş în armata imperială a împăratului Teodosie cel Mare. Dalmat şi-a părăsit soţia şi copiii şi a vieţuit în obştea Cuviosului Isachie, împreună cu fiul său, Faust. Dalmat s-a dat pe sine unei aspre postiri, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de 40 de zile. A fost unul dintre Părinţii prezenţi la al treilea Sinod Ecumenic, ţinut în anul 431, la Efes, unde a luptat împotriva învăţăturii lui Nestorie care susţinea că Fecioara Maria este născătoare numai de om. Faust, fiul lui Dalmat, i-a fost sprijin în toate tatălui său. A trecut la cele veşnice în obştea în care a intrat împreună cu Dalmat.