Numai anul trecut au plecat 240 000 de persoane

La 1 ianuarie 2019, populaţia rezidentă a fost în România de 19,4 milioane de persoane, în scădere cu 125.500 persoane faţă de 1 ianuarie 2018, a transmis ieri Institutul Național de Statistică, potrivit Hotnews. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 75.729 români). Fenomenul îmbătrânirii demografice continuă să se accentueze (ridicându-se la 118,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 568.000 persoane, în creştere faţă de 498.000 persoane la 1 ianuarie 2018. Ca urmare, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 51,1 la 51,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
La 1 ianuarie 2019, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.450 mii persoane, în scădere cu 0,5% faţă de 1 ianuarie 2018. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2019 a fost de 9.934 mii persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2018, remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 116,3 (la 1 ianuarie 2018) la 118,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2019). Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie s-a menținut la valoarea determinată pentru 1 ianuarie 2018 (15,6%), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,3 puncte procentuale (de la 18,2% în 2018 la 18,5% la 1 ianuarie 2019). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 51,1 (la 1 ianuarie 2018) la 51,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2019).
România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2018 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 57.000 de persoane.
În cursul anului 2018, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (59,6%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,0%). Ca număr, potrivit datelor INS, în 2018 au emigrat circa 240.000 de români, cu peste 20.000 mai mulți decât în 2018.