Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan (26 ani) va întâlni o sportivă din ţara gazdă, în primul tur al calificărilor pentru ultimul turneu de Mare Şlem al anului – US Open, care se desfăşoară la New York, în Statele Unite ale Americii.
Aflată pe locul 141 în clasamentul mondial WTA, sportiva din Sinaia este cap de serie nr. 28 pe tabloul calificărilor. Până acum, Ana Bogdan a fost prezentă de trei ori pe tabloul principal la turneul de la Flushing Meadows, la precedentele trei ediţii reuşind de fiecare dată să ajungă în turul secund.
Drumul său spre tabloul principal la această ediţie va începe în compania sportivei americane Bethanie Mattek-Sands, care are şase titluri de Mare Şlem, dar la dublu (la care a fost chiar şi pe locul întâi mondial) fiind chiar deţinătoarea titlului olimpic la dublu mixt. La simplu, în schimb, nu a reuşit să treacă mai mult de a patra rundă în cadrul turneelor de Mare Şlem, iar cea mai bună performanţă obţinută la US Open a fost prezenţa în turul al treilea, la ediţia din 2015.
Revenită în circuit după o accidentare groaznică suferită la Wimbledon, în 2017, chiar într-o partidă cu o sportivă din România (Sorana Cîrstea), jucătoarea americană, în vârstă de 34 de ani, ocupă locul 436 în clasamentul mondial WTA, la simplu.
Ana Bogdan şi Bethanie Mattek-Sands s-au mai confruntat o singură dată în circuitul mondial, în 2015, pe zgură, la un turneu disputat la Florianopolis, în Brazilia, câştigătoare fiind atunci sportiva americană, scor 6-2, 6-3.
De menţionat că, în pregătirea participării de la US Open, jucătoarea prahoveană a evoluat, săptămâna trecută, la un turneu din circuitul ITF (Federaţia Internaţională de Tenis), disputat la Concord, în Statele Unite ale Americii. Ana Bogdan, cap de serie nr. 5, s-a oprit în sferturile de finală, fiind învinsă de cea care avea să-şi adjudece trofeul, reprezentanta ţării gazdă – Caroline Dolehide (locul 283 WTA), care primise invitaţie la întrecerea respectivă.