Violeta Stoica

Numărul celor care primesc ajutoare sociale în județul Prahova, respectiv al beneficiarilor venitului minim garantat, a scăzut constant după intrarea în vigoare a modificărilor legislative care prevăd că refuzul persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activitățile sezoniere conduce la încetarea dreptului.
Un exemplu elocvent este în județul Prahova, unde, în luna mai a anului 2017 existau 5.400 de beneficiari ai venitului minim garantat, iar în acest an, tot în luna mai, mai erau pe statele de plată ale Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială 3.900 de asemenea persoane singure sau familii.
Așadar, aplicarea legii i-a scos de pe lista beneficiarilor pe majoritatea celor care nu aveau niciun chef de muncă, deși erau în putere, dar întindeau mâna la stat pentru a obține acele sume care erau alocate în funcție de câteva criterii.
La nivel național, județul Prahova are – raportat la numărul de locuitori – un număr mult mai mic de asistați social, comparativ cu județe cu populație mai redusă, dar în care asistații social se mențin la un număr ridicat.

“Lenea e cucoană mare” încă se mai aplică prin unele zone ale țării, dat fiind că mulți renunță la banii primiți “gratis” de la stat, numai ca să nu iasă la muncă în folosul comunității, așa cum dispune legea în vigoare, pentru a beneficia de venitul minim garantat.
La nivel național, în luna mai, erau înregistrați 177.343 de beneficiari (familii și persoane singure) de venit minim garantat, care au primit puțin peste 47 de milioane de lei. În Prahova erau în scripte 3.900 de beneficiari, raportat la o populație de 795.931 de persoane. Asta în condițiile în care alte județe – cu un număr mult mai redus de locuitori decât județul Prahova – aveau invers proporțional numărul beneficiarilor de venit minim garantat. Exemple: În județul Buzău, la o populație de 468.110 locuitori erau înregistrați în luna mai a acestui an 9.301 beneficiari de venit minim garantat, iar în Vrancea, la o populație de 386.223 de locuitori, există 5.244 de beneficiari ai ajutorului social. Doljul, pe de altă parte, poate fi numit drept județul cu o adevărată explozie de asistați social, pentru că aici, la un număr de 691.276 de locuitori, sunt abonați la ajutor social nu mai puțin de 11.823 de beneficiari.
Prahova, prin urmare, se află la coada clasamentului ca număr de beneficiari de venit minim garantat, cu atât mai mult cu cât – în urma măsurilor luate de către unii dintre primari, cel mai recent exemplu fiind al comunei Ciorani – numărul acestora a scăzut constant.
Dacă ne raportăm doar la începutul acestui an, când, în luna ianuarie erau în listele celor care primeau ajutoare sociale 4155 de beneficiari prahoveni, în mai, numărul acestora a scăzut la 3.900, ceea ce înseamnă că și fondurile alocate s-au micșorat, de la 1.063.932 de lei (ianuarie) la 989.517 lei (luna mai).

21,1 milioane de lei – alocaţiile pentru copiii prahoveni

Dacă în sectorul ajutoarelor sociale, numărul beneficiarilor a scăzut în Prahova, nu același lucru se poate spune și despre alocațiile destinate copiilor. În luna mai, cei 127.464 de beneficiari ai alocațiilor pentru copii din județul Prahova au primit 21,1 milioane de lei, comparativ cu aproape 12 milioane de lei, așa cum primeau, în total, copiii prahoveni înainte de dublarea cuantumului alocațiilor.
Cele mai multe alocații se acordă în Ploiești, unde și numărul copiilor este mai mare decât în restul localităților județului – 34.744 de beneficiari. În mediul rural, cele mai multe alocații se primesc de către copiii din Târgșoru Vechi (2.131), Filipeștii de Pădure (1.955) și Valea Călugărească – comuna prahoveană cu cele mai multe sate componente (1.930 de beneficiari).
Cei mai puțini beneficiari de alocație pentru copii sunt în comuna Jugureni, doar 85 de minori au primit acești bani din partea statului, Jugureni fiind, de altfel, și comuna cu cel mai mic număr de locuitori din județul Prahova.