Echipa națională de cadete la handbal feminin a României a disputat, la finalul săptămânii trecute, trei partide de verificare în compania reprezentativei similare a Spaniei, meciurile având loc la Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti.
În primul joc, desfășurat vineri după amiază, tinerele handbaliste române s-au impus la limită, scor 36-35 (19-17), după ce au primit patru goluri la rând în ultimele două minute.
În următoarele două partide, disputate sâmbătă şi duminică, Naţionala antrenată de Mirela Cîtu şi Claudia Cetățeanu a pierdut de fiecare dată, scor 30-31 (12-17), respectiv 35-38 (18-20), selecţionata iberică arătând o disciplină în joc mai mare faţă de tricolore.
Lotul României a fost alcătuit din următoarele jucătoare: Ștefania Mocuț, Ana Solosi, Maria Demeter – Maria Morogan, Diana Licsăndroiu, Denisa Pavel, Mihaela Mihai, Miriam Mohamed, Vanessa Predescu, Noemi Mezei, Vanessa Szaszu, Ana Grigore, Orsolia Mozes, Ioana Dănilescu.