Ieri, Malaezia l-a instalat pe sultanul Abdullah drept al 16-lea rege al ţării, la şase luni după o abdicare surpriză a predecesorului său, relatează DPA, potrivit Agerpres.Conducătorul în vârstă de 60 de ani al statului Pahang a fost încoronat ca rege pentru următorii cinci ani în cadrul unei ceremonii tradiţionale la Palatul Naţional din Kuala Lumpur.
Regii Malaeziei sunt aleşi de conducătorii celor nouă state ale ţării, pe rând pentru un mandat de cinci ani. Regele a purtat un baju kurung negru – o ţinută tradiţională malaeziană – ţesută cu fir de aur, împreună cu un tengkolok, pălărie tradiţională purtată de bărbaţii malaezieni. Ţinuta lui a fost accesorizată cu un keris, un pumnal malaezian.
La ceremonie, ţinută în sala tronului palatului, au participat membrii celor nouă case regale ale Malaeziei şi liderii politici locali, inclusiv prim-ministrul Mahathir Mohamad.
Membri ai monarhiilor străine, inclusiv sultanul din Brunei şi prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, şeic Mohammed bin Zayed Al Nahyan, au fost de asemenea prezenţi.
Sultanul Abdullah a fost ales rege în ianuarie după ce sultanul Muhammad al V-lea din Kelantan a abdicat la doar doi ani de domnie.Niciun motiv oficial nu a fost oferit de palat pentru plecarea bruscă a regelui, dar au circulat speculaţii că mariajul său cu o fostă Miss Moscova a produs îngrijorări că o străină ar putea deveni regină.
Puterile regelui sunt mai mult ceremoniale, în timp ce cea mai mare parte a puterii administrative o deţin prim-ministrul şi cabinetul.Cu toate acestea, regele este văzut drept garantul valorilor malaeziene şi musulmane, în special în rândul populaţiei malaio-musulmane care formează o majoritate de două treimi.