Guvernul german este foarte îngrijorat cu privire la arestările efectuate de poliția din Rusia, care a reținut cel puțin 1.000 de persoane înainte şi în timpul protestelor desfășurate sâmbătă la Moscova, a format un purtător de cuvânt al guvernului, citat de Reuters, potrivit Hotnews.
”Guvernul german se așteaptă ca oamenii care au fost reținuți să fie eliberați rapid”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt.
Mii de persoane au participat sâmbătă la unul dintre cele mai ample proteste împotriva regimului autoritar al lui Vladimir Putin acuzat că a blocat candidatura unor politicieni de opoziţie în scrutinul municipal programat în septembrie.