Rodica Paraschiv,
deputat PSD Prahova

Imnul Național al României, simbol al statului român, purtat în suflet de către fiecare dintre noi, străbate, peste veacuri, și este un adevărat îndemn la menținerea conștiinței naționale. “Deșteaptă-te, române!”, plecat din vocile revoluționarilor pașoptiști, în 1848, devenit Imn Național al României, este, dincolo de simbolul poporului nostru, o chemare la menținerea unității neamului nostru românesc.
Ne aflăm la doar două luni de la alegerile europarlamentare din 26 mai, când noii deputați aleși de români pentru a-i reprezenta în Parlamentul European au ajuns în acest for european. Este sarcina fiecăruia dintre ei să ne reprezinte țara cu demnitate și cu responsabilitate, să nu uite că în îndeplinirea atribuțiilor pe care le vor avea în comisiile de specialitate ale Parlamentului European trebuie să țină cont de faptul că sunt trimiși de români să le apere interesele la Bruxelles.
Cu imnul în suflet și în gând, cu drapelul tricolor care nu ar trebui să le lipsească din piept atunci când urcă la tribuna Parlamentului European, deputații europeni care ne reprezintă în acest for trebuie să mențină și să ducă mai departe voința și dorințele fiecăruia dintre noi.
“Unitate în diversitate”, spune deviza Uniunii Europene. Este evident că – dincolo de deciziile care privesc toate statele membre ale UE – fiecare dintre aceste state își păstrează cultura, își respectă istoria de veacuri, își respectă propriii cetățeni. Este și datoria tuturor românilor din instituțiile UE de a menține trează conștiința noastră de neam.
Astăzi este ziua imnului nostru național – “Deșteaptă-te, române!” – un îndemn care ne bucură și ne umple sufletele de mândrie atunci când sportivii noștri ajung pe primele locuri din lume, în competiții la care participă reprezentanți ai marilor puteri ale mapamondului! Este ziua imnului nostru, ale cărui versuri sunt mereu prezente la fiecare dintre evenimentele oficiale.
Să fim uniți, să nu ne lăsăm dezbinați de interese obscure și să ne iubim țara! Fiecare dintre noi trebuie să asculte îndemnul pașoptiștilor: “Deșteaptă-te, române!” și să pună mai presus de orice iubirea de neam și de țară!