N.D.

Păstrând tradiţia, Sinaia va fi gazdă, şi în acest an, a Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii”. Ediţia din acest an – a XX-a – este una jubiliară, manifestarea, care va începe pe data de 16 iulie, urmând să se defăşoare până pe 22 august, accesul la toate concertele fiind liber. Festivalul a fost creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu şi a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu, acum maifestarea fiind una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România și din întreaga Europă. Ediția din acest an se va desfăşura pe parcursul a cinci săptămâni şi va avea în centru prezența unora dintre cele mai valoroase orchestre naționale de tineret din Europa, manifestarea incluzând în program nu mai puțin de 15 de concerte și recitaluri, cele principale fiind găzduite de sala Cazino-ului din Sinaia, prilej cu care vor putea fi ascultați și văzuți sute de muzicieni români şi străini. De asemenea, în organizarea Primăriei Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” , cu sprijinul Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din Români, festivalul va aduce la Sinaia nu mai puțin de cinci orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni. Cele două orchestre românești care vor concerta în această ediție – Orchestra Română de Tineret şi Romanian Sinfonietta – fac parte din Orchestrele Naționale de Tineret ale României. Orchestra Română de Tineret va fi dirijată de Cristian Mandeal, iar la concertul din 17 iulie îl va avea ca solist pe Ştefan Cazacu (violoncel) şi va prezenta un program Beethoven, Ceaikovski, Brahms/Schoenberg, pe când la concertul din 7 august va susţine un program exclusiv simfonic, Wagner, R.Strauss, Șostakovici. Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor Horia Andreescu, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) va prezenta pe 30 iulie un program exclusiv Mozart. Celelalte orchestre de tineret invitate sunt orchestrele naţionale de tineret ale Danemarcei, Portugaliei şi Olandei. Festivalul are în program numeroase recitaluri camerale, susţinute de interpreţi dintre cei mai diferiţi, printre care se regăseşte şi celebrul Ansamblu Violoncellissimo.