F.T.

Dacă, în cursul zilei de joi a săptămânii trecute, reprezentanții Direcției Silvice Prahova, împreună cu cei ai Gărzii Foreștire și polițiști, au amendat cu peste 10.000 de lei doi agenți economici care comercializau material lemnos nerespectând legislația în domeniu, o zi mai târziu – vineri, 7 mai – a venit rândul unui șofer să fie prins “ călcând pe bec”.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, “ agenți din cadrul Poliției Comunale Filipeștii de Pădure au oprit pentru control un autovehicul în care era transportat material lemnos. Șoferul auto a prezentat oamenilor legii un aviz de însoțire în care se menţiona cantitatea de 2,5 metri cubi cherestea de molid. Întrucât exista suspiciunea că între cantitatea menţionată în avizul prezentat şi cea transportată sunt diferenţe, a fost solicitată prezenţa la faţa locului a şefului de district din cadrul Ocolului Silvic Câmpina, care a procedat la măsurarea volumului materialului lemnos, rezultând cantitatea de 0,6 metri cubi în plus”.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei.