Violeta Stoica

Spitalul Orășenesc din Urlați ar putea deveni una dintre variantele de recuperare medicală pentru pacienții cu afecțiuni neuromotorii, reumatice sau cu probleme în urma unor traumatisme, dacă se va finaliza proiectul pe care îl are autoritatea locală, de înființare a unei secții speciale în cadrul unității medicale din localitate.
După realizarea unui studiu de fezabilitate, Primăria Urlați primește sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI), instituție guvernamentală care derulează programe de modernizare sau de construire inclusiv a infrastructurii spitalicești din orașe.
CNI a lansat licitația pentru consolidarea, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea secției de recuperare ce va fi înființată la Spitalul Urlați, într-un imobil care a găzduit în trecut blocul materno-infantil. Costurile investiției se vor ridica la aproximativ 11 milioane de lei, fonduri guvernamentale.

Persoanele care suferă de afecțiuni neuromotorii, reumatologice sau au nevoie de recuperare posttraumatică ar putea avea, în anii următori, o altă variantă de tratament. Dacă lucrurile vor sta așa cum trebuie, Compania Națională de Investiții – finanțatorul lucrărilor de consolidare, modernizare și dotare a unor clădiri care ar urma să devină sediu pentru Secția de Recuperare medicală a Spitalului Urlați – ar trebui să predea autorității publice locale clădirile modernizate care vor adăposti inclusiv o salină de interior, destinată pacienților cu probleme respiratorii.
Potrivit studiului de fezabilitate, elaborat la comanda Primăriei Urlați, de către SC Tehnoproiect Comtrans SRL, imobilul format din trei corpuri de clădire în care a funcționat 3-aîn urmă cu mulți ani blocul materno-infantil ar urma să devină o nouă secție a Spitalului Orășenesc Urlați – Recuperare Medicală neuromotorie, reumatologică și posttraumatică.
Aflat la circa un kilometru de sediul spitalului orășenesc, imobilul vizat acum pentru înființarea noii secții a rămas în conservare după redeschiderea – în anul 2014 – a unității medicale care acoperă o zonă cu o populație de aproximativ 40.000 de locuitori, atât din oraș, cât și din comunele Iordăcheanu, Ceptura, Chiojdeanca, Apostolache, Lapoș, Salcia, Sângeru, Tătaru, Tomșani.
Într-unul dintre cele trei corpuri de clădire care ar urma să devină noua secție a spitalului – cel mai mare – ar urma să funcționeze cabinetele de recuperare medicală, saloane de cazare cu câte două paturi și baie proprie, iar la mansardă – sală de mese și o sală de conferințe.
Cea de-a doua clădire, care a fost un beci extins, va fi transformată – conform studiului de fezabilitate – într-o salină cu termoizolație și finisajele corespunzătoare.
Conform documentației realizate de proiectant, sparțiul respectiv ar urma să fie transformat într-o salină artificială cu blocuri de sare de Himalaya, dotată cu canapele/scaune, mese, televizor, o minifântână pentru menţinerea umidităţii aerului, sistem de iluminat cu diverse culori și un aparat halogenerator.
Cel de-al treilea corp de clădire va cuprinde o zonă de hidroterapie, iar prin extinderea imobilului respectiv, tot aici vor funcționa, când va fi gata investiția, zona de recepție a pacienților, un cabinet pentru consultații, saună umedă și uscată, cadă de nămol și hidromasaj.
Deschiderea ofertelor e programată să aibă loc pe data de 26 iunie, Compania Națională de Investiții urmând să încheie contractul de lucrări pentru ca, ulterior, după finalizarea acestui obiectiv, imobilele să fie predate Primăriei Urlați.