F.T.

Sâmbătă, 22 iunie, jandarmii din cadrul Detaşamentului Sinaia au intervenit pentru a salva două persoane de naţionalitate germană, care, aflate în pădure, în zona “Cota 1500”, lângă staţia meteo, au fost surprinse de doi urşi şi s-au ascuns.
Cei doi turişti au fost localizaţi, recuperaţi şi coborâţi în siguranţă până la baza telegondolei.
Tot sâmbăta, şi jandarmii din cadrul Postului Montan Cheia au fost solicitaţi să intervină pentru a alunga o astfel de sălbăticiune, aflată pe traseul turistic care face legătura dintre DN 1 A şi Cabana Ciucaş.
Dar, evenimentele care au avut în prim- plan urşii nu s-au încheiat aici. În aceeaşi zi de sâmbătă, în jurul orei 21, potrivit Nicoletei Cădar, purtător de cuvânt al IJJ Prahova, a avut loc o „intervenţie neobişnuită a jandarmilor montani din Sinaia”. De ce a fost neobişnuită ? Fiindcă, în zona Opler din oraş, o scroafă mistreţ cu 7 purcei se lupta cu un urs, acesta din urmă fiind rănit !
Incidentul a fost semnalat de către cetăţeni prin intermediul Numărului Unic de Urgenţă „112”, iar sălbăticiunea prezintă în continuare un pericol atât pentru turişti, cât şi pentru localnici ( ieri, la orele prânzului, ursul rănit nefiind încă localizat), de aceea o patrulă de jandarmi monitorizează arealul aflat în zona complexului hotelier.
În contextul evenimentelor care au în prim- plan urşii şi mistreţii, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova recomandă turiştilor din zona montană următoarele: să facă tot posibilul pentru a nu fi surprinși de lăsarea întunericului în pădure;dacă sunt surprinși de lăsarea întunericului, să se deplaseze în grupuri organizate, să facă gălăgie pe durata deplasării, pentru a evita întâlnirea cu animalele sălbatice; să sune la Numărul Unic de Urgență „112” sau să apeleze dispeceratul Jandarmeriei Prahova dacă se afla în dificultate.
Iar dacă jandarmii recomandă, noi lansăm rugămintea: să ne spuneţi şi noua când nu veţi mai auzi de urşi pe trasee turistice sau în oraşe, fiindcă Ministerul Mediului a declarat că aceştia nu pot fi relocaţi în alte ţări, deci rămânem cu ei pe cap!
Şi cu frica-n sân…