După un sezon în care clubul a ratat obiectivul promovării, în ciuda unui buget generos (se vorbește, neoficial, de cheltuieli în jurul a 1,8-1,9 milioane euro), Petrolul își ”așteaptă soarta” – o decizie a partenerului finanțator privind viitorul!
Iar Veolia afirmă, într-un comunicat emis printr-o agenție de PR, că analizează inclusiv perspectiva ”în ceea ce priveşte colaborarea noastră cu FC Petrolul”, în ultimele zile, apărând tot mai multe zvonuri că se ia inclusiv în calcul retragerea din parteneriat.
Iată comunicatul ”partenerului finanțator”:
”Finalul anului competiţional 2018-2019 a poziţionat echipa FC Petrolul Ploieşti pe locul 4 al ligii secunde, ceea ce a împiedicat atingerea obiectivului declarat la începutul Campionatului de Fotbal: accederea în Liga I.
Partenerul Finanţator a asigurat, aşa cum a promis încă de la început,resursele, know-how-ul şi experienţa de business, pentru a putea continua construcţia acestui proiect şi a putea ţinti către Liga I de fotbal.
Pe parcursul acestui an, Partenerul Finanţator a avut o abordare democratică în care Managementul Clubului şi Echipa Tehnică au avut libertatea firească de a-şi asuma şi îndeplini rolurile definite în conducerea echipei spre obiectivul declarat.
Din păcate, performanţa slabă a echipei, dar şi cedarea la diferitele presiuni care au dus la activarea a 4 antrenori pe parcursul anulului competiţional 2018-2019, situează astăzi echipa în acelaşi punct în care se afla în toamna anului trecut.
După insuccesul atingerii obiectivului, ne aflăm într-un moment de analiză şi evaluare a perspectivelor viitoare în ceea ce priveşte colaborarea noastră cu FC Petrolul. Analiza va include atât activitatea Managementului Clubului, cât şi performanţele staff-ului tehnic, care împreună sunt, de fiecare dată, motorul evoluţiei unui proiect fotbalistic de succes.
Principiile proiectelor în care compania noastră se asociază sunt întotdeauna ghidate de etică şi transparenţă. Desfăşurarea lor are întotdeauna la bază o activitate susţinută de management real şi performant, ce trebuie conştientizat, asumat şi îndeplinit de către toate părţile implicate, în limita rolului fiecăreia dintre acestea” – se arată în comunicatul semnat Veolia România.

Cine a greșit plătește?!

La Petrolul, banca tehnică şi strategia de transferuri au fost marile probleme, faptul că doar în Liga a II-a s-au schimbat 4 tehnicieni dovedind greșelile manageriale imense.
Primul ales – Leo Grozavu – a fost repede înlocuit după câteva rezultate rușinoase (eșecul de la Metaloglobus, eliminarea din Cupă de la Tunari etc.), cu Octavian Grigore, apoi ”secundul” Cornățeanu a bifat perioada pauzei de iarnă, pentru ca sezonul să se încheie cu Mulțescu la timonă, acesta pierzând, la rândul său, câteva meciuri fără drept de apel, eșecurile cu Daco-Getica sau Luceafărul fiind doar două dintre cele care ”puteau schimba soarta parteneriatului”.
Și ne oprim doar la prima alegere – Leo Grozavu, pe care Cristi Vlad – președintele executiv devenit inamicul public numărul 1 – nu și-a asumat-o niciodată! Așadar, cine a manageriat clubul din punct de vedere sportiv, cine a ales, cine a ”suflat” în urechea cui și, implicit, cine ar trebui să ”răspundă”? De ”plătit”, știm cine a ”cotizat”…

Ofertă pentru Dani Coman

7-bÎn încercarea de a ”regla” lucrurile pentru sezonul viitor, unul în care finanțarea nu este confirmată, deocamdată, se încearcă o nouă strategie, un parteneriat cu o firmă de impresariat – Octavian Moraru (ultima dată la Gaz Metan Mediaș) fiind în discuție – și numirea unui nou președinte – Dani Coman fiind ofertat în acest sens. Până acum, fără a fi ceva concret cu privire la felul cum va decurge activitatea în sezonul 2019-2020! Iar timpul trecut, de departe, nu poate fi inclus în categoria ”aliați”.