Nicoleta Dumitrescu
A fost nevoie de trei zile, de vineri până duminică – 2 mai, ca o ţară întreagă, iar ţara a trecut inclusiv graniţele, să-şi dea seama că se poate trăi şi altfel – în linişte şi armonie. Politica şi liderii ei au amuţit, până şi anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor din 26 mai- considerate istorice datorită mobilizării electoratului la urne – trecând pe planul doi. Iar toate acestea s-au datorat unui singur om – Papa Francisc – care, timp de trei zile, s-a aflat ca pelerin în România.
Considerată istorică, atât în ceea ce priveşte programul, cât şi ca durată, vizita Suveranului Pontif pare să fi avut darul de a scoate la suprafaţă ceea ce românilor, în instinctul lor de autoapărare, parcă le era şi teamă să arate. Să arate că pot să aibă emoţii şi trăiri sufleteşti până la lacrimi, să se manifeste şi să se roage alături de alte zeci de mii de persoane – sub cerul liber, în biserici sau catedrale – într-o armonie şi bucurie de nedescris. Iar asta s-a întâmplat chiar dacă nu toţi vorbeau aceeaşi limbă, chiar dacă nu făceau parte din aceeaşi confesiune religioasă. Iar faptul că s-a tânjit de mult timp după o astfel de descătuşare a trăirilor sufleteşti s-a văzut în seninătatea de pe chipul tuturor acelora care fie s-au aflat pe marginea drumului, pentru a face cu mâna coloanelor de maşini care îl însoţeau pe Papă, fie la manifestările de la Bucureşti, Iaşi sau Blaj.
A fost ca şi când oamenii s-ar fi uitat într-o altfel de oglindă, cea a redescoperirii, atât interioare, cât şi exterioare, transformarea aceasta datorându-se Papei. De fapt, modestia, simplitatea, zâmbetul său cuceritor şi molipsitor depotrivă au fost resortul schimbării stării de spirit în România ultimelor zile, asta în ciuda faptului că vremea nefavorabilă a creat din nou probleme – aşa cum s-a întâmplat şi în Prahova.
Prin gesturile sale fireşti, prin delicateţea, căldura şi bunătatea cu care îşi punea mâna pe creştetul copiilor sau al oamenilor maturi, binecuvântându-i, prin bucuria care i se citea pe chip atunci când observa fericirea din ochii acelora care îl vedeau, dar, mai ales, prin simplitatea celui care avea statutul de Papă, românii şi-au dat seama, de fapt, că omul din spatele funcţiei sau al oricărui statut contează în primul rând. Or, cu cât o persoană este mai înţeleaptă, cu atât mai mult iese în evidenţă serenitatea cu care gestionează lucrurile şi îi tratează pe cei din jur. Bunătatea şi simplitatea, care sparg orice zid sau bariere, nu trebuie ridicate la rang de etichetă, aşa cum consideră unii. Acestea se văd din gesturi, din priviri, din zâmbet, atribute care, din păcate, le lipsesc acelora care, vremelnic, ocupă funcţii de conducere în România, mai ales prin instituţiile publice.
Tocmai de aceea, pentru că în ultimele zile românii s-au convins că în ţara lor poate să fie linişte şi pace, aceştia trag nădejde că în oglinda redescoperirii se vor putea uita şi cei care se află acum în funcţii de conducere. Nu de altceva dar, poate că nu le-a trecut pe la urechi una dintre cuvântările Papei, care spunea că dinamica lumii este dictată de logica banului, a intereselor, a puterii, îndemnând astfel la renunţarea la garanţiile comode ale puterii, la ispitele înşelătoare ale lumescului, la aroganţa goală a impresiei de autosuficienţă, la ipocrizia preocupării pentru aparenţe. Şi că au înţeles ceva din adevărul ei…
