Petre Apostol
Foto: CEV

Naționala masculină de volei a României, antrenată de Dănuț Pascu și Ovidiu Macarie, a bifat, sâmbătă, cea de-a treia victorie din tot atâtea meciuri disputate în Grupa B a CEV Silver League (Liga Europeană de Argint), competiție organizată de forul continental de specialitate. În mare parte, lotul tricolorilor este format din jucătorii care au adus România, pentru prima dată după mai bine de două decenii, la turneul final al Campionatului European, printre care se regăsește și ploieșteanul Liviu Cristudor, campion național cu CSM Arcada Galați, în acest sezon.
După victoriile cu Azerbaidjan (în deplasare, scor 3:1) și cu Danemarca (pe teren propriu, scor 3:0), echipa României a învins și selecționata Georgiei, într-un meci disputat la 7-e1Alexandria, dominat de tricolori de la un capăt la celălalt, încheiat cu scorul de 3:0 (25:7, 25:11, 25:20).
Antrenorul Dănuț Pascu a rulat toți jucătorii din lot, liberoul Liviu Cristudor evoluând doar în primul set. De asemenea, pentru tricolori a jucat și coordonatorul Cristian Bartha, fost campion cu Tricolorul LMV Ploiești, în vreme ce un alt fost component al echipei ploieștene campioane în 2018, Laurențiu Lică, desemnat cel mai bun jucător român în ultimii ani, a fost menajat în acest meci.
Toți jucătorii echipei României au punctat, cu excepția celor care au evoluat pe postul de libero, unul strict defensiv, iar cele mai multe puncte, câte 9 fiecare, au realizat Rareș Bălean, Adrian Aciobăniței și Ciprian Matei.
Astfel, la jumătatea fazei grupelor, reprezentativa tricoloră ocupă prima poziție a clasamentului, cu maximum de puncte (nouă), următorul meci fiind programat la Alexandria, pe 8 iunie (ora 19:30), în compania formației din Azerbaidjan, partidă la care arbitrul al doilea va fi ploieșteanul Alin Mateizer. În ultimele două meciuri, România va juca în deplasare, cu Danemarca (12 iunie) și cu Georgia (15 iunie).
Câștigătoarea grupei se va califica în finala competiției, în care va întâlni pe învingătoarea din Grupa A, din care fac parte echipele din Grecia, Austria, Ungaria și Bosnia și Herțegovina. Învingătoarea competiției va promova în CEV Golden League, în 2020.