V. S.

O campanie inițiată în urmă cu trei ani de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru atragerea voluntarilor în rândul echipelor de intervenție și ale celor de popularizare a mesajelor pompierilor a avut efect și la nivelul județului Prahova.
După lansarea campaniei de către IGSU, la 10 mai 2016, au fost selectați în fiecare județ voluntarii care au îndeplinit condițiile de recrutare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, în prezent, în Prahova sunt 80 de voluntari cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani, estimându-se ca, până la finalul acestui an, echipa operațională să depășească un număr de 140 de voluntari, care urmează în prezent cursuri de instruire. Patru dintre voluntarii înscriși dețin abilități și competențe de paramedic, ceea ce înseamnă că vor putea să facă parte din echipajele de intervenție ale pompierilor SMURD și în situații de urgență medicală. De altfel, voluntarii participă la misiunile de intervenție și prim ajutor calificat, la acţiunile de ajutor umanitar şi la cele de popularizare a mesajului preventiv.
“În numele inspectoratului, dorim să ne manifestăm aprecierea pentru voluntarii care, prin implicare și responsabilitate, dăruiesc semenilor exemple demne de urmat și să le spunem că suntem onorați pentru că fac parte din familia pompierilor prahoveni”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.