Federaţia „Spiru Haret” îl acuză pe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, că a emis luni un ordin prin care schimbă calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii sunt deja în desfăşurare, actul nefiind discutat cu partenerii sociali, potrivit Mediafax.
Sindicaliştii spun că, prin acest document, Ministerul Educaţiei amână cu circa o lună desfăşurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea Naţională.
De asemenea, prin acelaşi act, se amână până la 30 mai şi afişarea locurilor disponibile în licee şi şcoli profesionale, lucru care va afecta grav şi mişcarea de personal, potrivit sursei citate.
„Ceea ce a făcut Ministerul Educaţiei este ilegal. Nu poţi să-ţi baţi joc de copii, părinţi şi cadre didactice. Sunt părinţi care s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-şi înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început să organizeze târgurile de oferte educaţionale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în Bucureşti, liceele ar trebui să-şi prezinte oferta. Însă, unităţile de învăţământ nu au aprobate cifrele de şcolarizare, pe care, potrivit ordinului dat, le vor primi de-abia la sfârşitul lunii mai“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“.
FSE „Spiru Haret“ solicită anularea ordinului emis de Ecaterina Andronescu şi anunţă că, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei nu va reveni asupra actului normativ, federaţia, în colaborare cu asociaţiile de părinţi şi elevi, va demara acţiuni de protest.