• Spitalul Judeţean cumpără materiale de curăţenie pentru doi ani

Violeta Stoica

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești încearcă să rezolve problema comunicării cu pacienții, cu aparținătorii acestora, dar și problema curățeniei din spital, astfel încât să se reducă situațiile neplăcute atât pentru cei internați, pentru familiile acestora, dar și pentru personalul unității medicale.
În prezent se află în desfășurare concursurile organizate de Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru ocuparea a trei posturi de registrator medical și a încă trei posturi de asistent medico-social. Pentru că la angajarea ca registrator medical sunt condiții puțin mai relaxate, fiind nevoie, printre altele, de operarea rapidă pe calculator pentru introducerea datelor pacienților, numărul candidaților ale căror dosare au fost validate de către comisia de concurs a ajuns la… 35 de persoane. Astfel, se bat 11,6 candidați pentru un post de registrator medical la Unitatea de Primiri Urgențe.

Nu la fel de interesante par să fi fost cele trei posturi de asistent medico-social scoase la concurs, pentru că dosarul unui singur candidat a fost înregistrat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru un asemenea job. Probabil faptul că pentru a ocupa un asemenea post se cer studii de specialitate, dar și pentru că atribuțiile unui asistent medico-social implică inclusiv menținerea unor legături directe cu pacienții și cu aparținătorii acestora, toate acestea au condus la înregistrarea unui singur candidat pentru trei posturi, situație la extrema opusă celei pentru ocuparea posturilor de registratori medicali.
Cele două concursuri vor continua, în perioada următoare, proba scrisă pentru candidatul înscris pentru un post de asistent medico-social fiind stabilită pentru mâine, iar pentru cei 3-a25 de candidați la cele trei posturi de registrator medical – pe data de 6 iunie. Ambele concursuri ar trebui să se finalizeze până la sfârșitul lunii iunie, ceea ce înseamnă că – în cel mai bun caz – Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești va avea un asistent medico-social care să suplinească relația cu aparținătorii bolnavilor care intră în Urgențe.
Pe de altă parte, cel mai mare spital din Prahova are în derulare o procedură de achiziție pentru materiale consumabile pentru curățenie. Problema curățeniei din unele secții ale acestei unități medicale prahovene a fost, de asemenea, printre neconformitățile sesizate la vizita inopinată efectuată de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la finalul lunii martie.
Acum, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a lansat licitația pentru încheierea unui acord-cadru pe 24 de luni pentru furnizarea de cărucioare profesionale pentru curățenie, rezistente la substanțe dezinfectante, precum și de mopuri, lavete din microfibră și de unică folosință, astfel încât să nu mai existe scuza că nu există produsele necesare pentru întreținerea curățeniei pe holurile spitalului sau în saloanele pacienților.