N.Dumitrescu

Punând în practică programul stabilit pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare care vor avea loc pe 26 mai, municipalitatea ploieşteană a stabilit, deja, locurile speciale pentru afişajul electoral. Astfel, printr-o dispoziţie semnată de către primarul Ploieştiului, au fost stabilite 33 de locuri speciale pentru afişaj electoral privind alegerea membrilor Parlamentului European din anul 2019, precum şi alte 12 locuri, tot speciale, pentru afişarea convocării reuniunilor electorale. Concret, rând pe rând, în numeroase zone din municipiu, considerate a fi şi cele mai cu impact asupra ochilor privitorilor, vor apărea celebrele panouri albastre cu pătrăţele pe care vor fi lipite afişe cu numele, dar mai ales cu chipurile candidaţilor formaţiunilor politice ale căror liste se vor regăsi pe buletinele de vot la scrutinul de luna viitoare. Iar astfel de panouri vor fi montate pe strada Emile Zola, pe aleea de acces către intrarea pirncipală a Halelor Centrale, pe Bd. Republicii, Piaţa Victoriei, Parcul Nichita Stănescu, Şoseaua Nordului, Şoseaua Vestului, lângă o serie de staţii ale mijlocelor de transport în comun etc. Panourile montate vor fi folosite de candidaţi şi de către partidele care îi susţin, ordinea de lipire a afişelor urmând să se facă în funcţie de rezultatul tragerii la sorţi, de către Biroul Electoral Central, care va stabili ordinea pe buletinul de vot a partidelor şi a candidaţilor independenţi. Asta în mod teoretic, pentru că practica ultimilor ani electorali a demonstrat, inclusiv la Ploieşti, faptul că afişajul s-a făcut mai degrabă pe principiul…primul venit, primul care a lipit afişe chiar şi pe întregul panou electoral, asta spre disperarea reprezentanţilor celorlalte pardide şi competitori. Panourile vor trebui să fie montate în Ploieşti până cel târziu la data de 20 aprilie, iar conform dispoziţiei semnate de către edilul ploieştean, un afiş electoral nu va putea depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 300 mm cealaltă latură. Campania electorală va începe pe 27 aprilie şi se va încheia cu o zi înainte de prezenţa electoratului la urne, respectiv pe 25 mai.