V. Stoica

Un apel primit pe numărul Salvamont România i-a pus în alertă pe membrii echipelor Serviciului Public Salvamont Prahova și Serviciului public local Salvamont Bușteni,
10 salvamontiști pornind ieri dimineață să recupereze trupul neînsuflețit al unui bărbat găsit, din întâmplare, în Valea Albă, de un grup de turiști.
Telefonul dat la numărul de urgență de către un turist care s-a aflat în această vale a abruptului prahovean a venit după ce apelantul a descoperit cadavrul într-o zonă cu risc mare de producere a avalanșelor.
Deși, inițial, s-a crezut că este vorba despre corpul unui tânăr care a fost dat dispărut în zona Masivului Bucegi în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când salvamontiștii au ajuns în locul unde a fost descoperit trupul bărbatului, din actele pe care acesta le avea asupra sa s-a dovedit că este vorba despre o altă persoană, domiciliată în Giurgiu, în vârstă de 35 de ani.
Salvamontiștii au apelat – pentru recuperarea bărbatului decedat de pe munte – la un echipaj aero, un elicopter venind la Bușteni pentru a se deplasa în zona de intervenție a salvamontiștilor, ale căror vieți ar fi fost puse în pericol dacă ar fi coborât de pe munte trupul neînsuflețit prin mijloacele obișnuite.
Conform Salvamont România, în urma discuțiilor purtate cu conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență și cea a Inspectoratului General pentru Aviație, pentru reducerea la un nivel acceptabil a riscurilor, a fost alocat un elicopter prevăzut cu troliu.
În jurul prânzului, corpul decedatului a fost ridicat în elicopter și misiunea de recuperare pe cale aeriană a turistului mort a fost încheiată cu bine, iar salvamontiștii s-au retras pe cale terestră.

Sursa imagine: Salvamont Bușteni