Violeta Stoica
Primăria Ploiești reușește performanța de a uimi, de la o zi la alta, în materie de achiziții publice! Potrivit surselor oficiale, municipalitatea va putea selecta, chiar de mâine, prin lansarea unei proceduri de achiziție directă, o firmă de consultanță pentru întocmirea unor documentații de… achiziție publică!
Cu alte cuvinte, Primăria Ploiești este gata să dea 100.000 de lei (pentru cei care au rămas încă pe “leul vechi” – un miliard de lei vechi) pentru a achiziționa servicii de consultanță pentru achiziții!
Conform procedurii lansate de reprezentanții municipalității, obiectul contractului constă în
prestarea serviciilor de consultanță pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea și urmărirea etapelor destinate licitației pentru modernizarea lucrărilor stradale și pentru alte obiective de pe raza Ploieștiului.
De ce este nevoie de o cheltuială importantă de la bugetul local pentru “servicii de consultanță”, în condițiile în care în organigrama Primăriei Ploiești există opt funcționari publici care au ca atribuții în fișa postului achizițiile publice, este un mister!
Din statul de funcții al aparatului propriu al Primăriei Ploiești reiese că, din zecile de posturi aflate în organigramă în dreptul Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, opt sunt aferente Serviciului Achiziții Publice și Contracte, ceea ce înseamnă că ar exista din plin funcționari – plătiți cu bani grei – care să se ocupe de redactarea și urmărirea unei achiziții publice!
În condițiile în care veniturile lunare ale angajaților din Primăria Ploiești sunt cu mult deasupra celor ale angajaților din mediul privat, un șef de serviciu ajungând să depășească 6.000 de lei net, ar fi de așteptat ca să nu mai fie nevoie de încheierea unor contracte de prestări servicii pentru lucrări care ar trebui să intre în fișa posturilor funcționarilor publici. Tocmai de aceea pare ciudată achiziția de prestări servicii de consultanță pentru demararea și urmărirea unei proceduri de achiziție, derulată, zilele acestea, de către Primăria Ploiești. Cu atât mai mult cu cât finanțarea este din bugetul pe anul 2019, care nici măcar nu a apărut în fază de proiect.
La ce se referă achiziția de servicii de consultanță în… achiziții? La prestarea serviciilor de consultanță pentru întocmirea Caietului de Sarcini, la întocmirea de propuneri cu privire la documentația de atribuire (formular acord-cadru, formular contract subsecvent), acordare de consultantă pentru răspunsurile la clarificările formulate de ofertanți pe parcursul procedurii de achiziție publică, participarea ca expert cooptat în comisia de evaluare a ofertelor tehnice și financiare, în vederea încheierii de acorduri-cadru pentru diferite lucrări derulate pe raza municipiului Ploiești, în special reparare drumuri.
Dacă pentru întocmirea unor documente pe care orice expert în achiziții publice ar trebui să le poată realiza este nevoie de parafarea unui contract cu consultanți externi, de ce mai este nevoie de o schemă de personal atât de amplă pe partea de achiziții?
Pe de altă parte, dacă ar fi de înțeles (parțial) că redactarea unui caiet de sarcini nu este tocmai simplă și că este nevoie de mult mai mult decât un copy-paste din documentații de atribuire ale altor autorități publice (cum am mai arătat, în alte ediții ale ziarului Prahova), este de neconceput cum este necesar un serviciu de consultanță pentru… redactarea răspunsurilor la clarificările solicitate de ofertanți și pentru selecția ofertanților câștigători!
Rămân, din nou, în aer câteva întrebări. Pentru ce sunt plătiți unii dintre funcționarii Primăriei Ploiești? De ce trebuie ca bugetul local să suporte o acoperire de o treime pentru salarizarea unor funcționari, dacă este nevoie de contracte de consultanță plătite cu bani grei tocmai pentru a realiza ceea ce ar trebui să facă în activitatea zilnică angajații municipalității?