Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia au trăit în vremea împăratului Nero. Sfântul Arhip a fost episcop în cetatea Colose, din Frigia. Sfântul Filimon a fost convertit la creştinism de Sfântul Apostol Pavel, şi în casa lui se adunau creştinii pentru a participa la rugăciunea comună. Sfânta Apfia, soţia lui Filimon, rânduia biserica din casa ei. Când păgânii din Colose au serbat-o pe zeiţa Artemida, Arhip, Filimon şi Apfia au fost prinşi în biserică de păgâni, şi au fost duşi înaintea ighemonului Artocles. Arhip refuza să jertfească idolilor, fapt pentru care va fi îngropat până la brâu şi ucis cu pietre. Sfinţii Filimon şi Apfia fiind supuşi la multe chinuri, s-au săvârşit muceniceşte.