F.T.

Ieri, la Curtea de Apel Ploiești, nu s-a întâmplat ca la fotbal sau în orice alt sport – iertată ne fie comparația ! – , când noul antrenor mulțumește, de complezență, fostului tehnician, dat afară de conducere, pentru rezultate slabe.
Nu, fiindcă în prezența președintei Consiliului Superioar al Magistraturii (CSM) – Lia Savonea și a colegei sale, Nicoleta Margareta Țânț, din cadrul aceluiași for – , a reprezentanților Tribunalelor Prahova, Buzău și Dâmbovița, a judecătoriilor aronadate acestora, ai reprezentanților Poliției prahove, ai Jandarmeriei, ai DIICOT ș.a.m.d., Andra Corina Botez președinta Curții de Apel Ploiești ( foto, dreapta) a “legat” calificativul “Foarte Bine” obținut de către instanța ploieșteană de activitatea predecesorului său în funcție, Adrian Ghiculescu.
Și-asta încă nu-i suficient… Președinta instanței prahovene a mulțumit și tuturor magistraților prezenți (sau absenți) ieri la evaluarea activității pe anul trecut, desfășurată la Palatul Culturii, în Sala “ Marea Unire”.
Da, în Sala “Marea Unire” din incinta Palatului Culturii, fiindcă lucrările la Palatul Justiției evident că nu s-au finalizat încă. Lucru pe care îl cunosc – și suportă consecințele – atât judecătorii (în contextul în care aceștia își desfășoară activitatea în cadrul instanței), cât și justițiabilii.
Revenind la problema Palatului de Justiție, Andra Corina Botez a promis că va face
demersuri la Ministerul Justiției pentru terminarea lucrărilor la acest sediu.
Cu referire la bilanțul de ieri, este de remarcat faptul că, noua președintă a Curții de Apel Ploiești a considerat că, așa cum s-a întâmplat și până în prezent, cuvinte gen “transparență”, “act de justiție echitabil” și altele asemenea nu sunt simple sloganuri sau lozinci. Și nici noțiuni abstracte, ci chestiuni concrete, pe care ei, magistrații din cadrul Curții de Apel Ploiești – ca instanță de fond – cât și ceilalți, de la instanțele arondate, le vor respecta pentru a se respect pe ei înșiși și, nu în ultimul rând, profesia.
Iar în legătură cu amintitul calificativ “ Foarte Bine”, acesta este cu atât mai remarcabil cu cât, cu titlu exemplificativ, amintim că, la Secţia I Civilă, numărul dosarelor nou intrate în anul 2018 a fost de 4.233, faţă de 3440 cauze înregistrate în cursul anului 2017, fiind înregistrată o creştere de 23,05%.
Dar, asupra datelor care reflectă activitatea magistraților de la Curtea de Apel Ploiești și de la instanțele arondate acesteia vom reveni.