D. M.

Anul 2019 va aduce o nouă premieră pe Hipodromul Ploiești, anume organizarea unui ”Campionat Național de Trap al României”. Este vorba despre o ierarhie a trăpașilor afiliați Federației Române de Trap, clasament care se va face pe baza rezultatelor obținute în reuniunile organizate de către Clubul Sportiv Municipal Ploiești.
Clasamentele finale, pe categorii de vârstă, se vor alcătui prin acumulare de puncte, funcție de locul ocupat în cursele organizate de către CSM, respectiv categoria cursei respective.
La sfârșitul sezonului competițional, numărul total de puncte acumulate de către fiecare participant va duce la stabilirea ierarhiei finale (sunt necesare minimum 10 prezențe în curse organizate pe hipodrom), iar FRT va acorda trei premii importante, după cum urmează: 10.000 de lei pentru ocupantul primului loc, 5000 de lei pentru locul 2,
respectiv 2500 de lei pentru poziția a treia.
Așa cum se știe, startul activității pe Hipodrom este ”prognozat” pentru data de 2 martie, cursele urmând să se mute, din acest an, sâmbăta, în loc de duminică, obiectivul fiind acela de a atrage și mai mulți spectatori în tribune.