• Tânărul Andrei Turea – o prezenţă obişnuită pe lista de start a competiţiei

Petre Apostol

Duminică, în ultima zi a etapei a cincea din cadrul Cupei Mondiale de Sanie pe pârtie artificială, au avut loc probele de simplu masculin şi de ştafetă pe echipe, prima rundă din 2019 desfăşurându-se pe pârtia de la Koenigssee, din Germania, ninsoarea abundentă complicând condiţiile de concurs.
În cadrul probei de simplu masculin, amândoi sportivii din lotul naţional al României, prahovenii Valentin Creţu şi Andrei Turea, au reuşit să se califice, după întrecerea din Cupa Naţiunilor, disputată vineri. Sportivul celor de la CSO Sinaia, Andrei Turea, în vârstă de 20 de ani, a început să devină o prezenţă obişnuită pe lista de start a Cupei Mondiale. Iar în cursa din Cupa Naţiunilor l-a întrecut din nou pe mult mai experimentatul său coleg, Valentin Creţu (prezent la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, legitimat acum la CSA Steaua), 9-bcare a fost descoperit şi format tot la CSO Sinaia, de către antrenorii Alexandru Comşa, Corina Drăgan şi Liviu Turea.
În Cupa Mondială, însă, Valentin Creţu a încheiat înaintea lui Andrei Turea, clasamentul întocmindu-se doar cu rezultatele înregistrate într-o singură manşă, după ce organizatorii au decis să abandoneze manşa secundă în urma a 18 concurenţi, din cauza faptului că ninsoarea împiedica vizibilitatea pe pârtie.
Astfel, Valentin Creţu a încheiat pe locul 19, fiind cronometrat cu timpul de 50.735 secunde, fiind la 0.651 secunde de prima poziţie. De altfel, acesta a reprezentat cel mai bun rezultat al sportivului din Sinaia în actualul sezon al Cupei Mondiale.
Andrei Turea, în schimb, a ocupat locul 30, cu timpul de 51.600 secunde, după ce în Cupa Naţiunilor se situase pe locul 17.
Câştigătorul etapei a fost austriacul Reinhard Egger, care a fost cronometrat cu timpul de 50.084 secunde, în vreme ce podiumul a fost completat de italianul Dominik Fischnaller (+0.020 sec.), respectiv de germanul Sebastian Bley (+0.108 sec.).
În clasamentul Cupei Mondiale, Valentin Creţu ocupă locul 27, cu 71 de puncte, în timp ce Andrei Turea se află pe locul 32, cu 44 de puncte. De menţionat, totodată, că ambii sportivi din lotul naţional sunt între primele 20 de locuri în Cupa Naţiunilor, Creţu situându-se pe locul 17, iar Turea – pe poziţia a 19-a.
Dacă întrecerea masculină a fost oprită după o singură manşă, proba de ştafetă pe echipe s-a putut desfăşura, în reprezentativa României regăsindu-se prahovenii Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu – la simplu, Marian Gîtlan – la dublu. Dacă Raluca Strămăturaru şi Valentin Creţu sunt componenţi ai CSA Steaua, în prezent, Marian Gîtlan este sportiv al CSO Sinaia, iar acesta a făcut pereche la evenimentul de la Koenigssee, pentru prima oară, cu Ştefan Muşei, din Vatra Dornei.
Ştafeta României se afla pe locul al şaselea, dintre cele 12 echipe prezente la start, după evoluţiile de la simplu, însă, echipajul de dublu nu a reuşit să încheie concursul, deşi se afla pe locul al optulea după al doilea timp intermediar. Astfel, reprezentativa tricoloră nu a fost clasată, fiind pentru a doua oară din cele trei etape în care s-a desfăşurat această probă în care echipa României a abandonat.
Următoarea etapă va avea loc la finalul săptămânii, pe pârtia de la Sigulda, din Letonia.