N. Dumitrescu

Pentru administraţia locală din Câmpina, începutul acestui an are dublă semnificaţie, în contextul în care este marcat și un moment important al existenţei acestei localităţi. Astfel, păstrând tradiţia, pe data de 8 ianuarie, Primăria Câmpina, împreună cu instituţiile de cultură, organizează o serie de activităţi cu prilejul împlinirii a 516 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Astfel, la Casa de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina vor fi organizate o serie de acţiuni, respectiv, de la ora 13.00 sunt programate un simpozion, o lansare de carte, proiecţia unui film despre Câmpina, premierea concursului de fotografie care a fost organizat special pentru acest eveniment, dar şi vernisarea expoziţiei cu titlul “Locuitori ai Câmpinei cu care se mândreşte oraşul”, la ora 16.00 urmând să aibă loc un spectacol din care nu vor lipsi muzica şi dansul, la toate aceste manifestări intrarea fiind liberă.
Cea mai veche atestare documentară a localităţii datează din anul 1503, mai exact din 8 ianuarie 1503, numele aşezării figurând în registrele negustorilor braşoveni care tranzitau Valea Prahovei. În 1593, Câmpina apare consemnată ca punct de vamă pe drumul spre Transilvania, iar în anul 1663, dintr-o simplă aşezare, satul Câmpina ajunge la rangul de târg, pentru ca, în anul 1864, târgul să fie declarat oraş. De precizat că în anul 1994, prin decret guvernamental, Câmpina a devenit municipiu.
Deşi este cel de-al doilea municipiu al judeţului Prahova, Câmpina, în comparaţie cu Ploieştiul, are o serie de elemente considerate cu caracter de unicat. Astfel, în anul 1890, la Câmpina se înfiinţează prima schelă petrolieră din ţară, iar statisticile arată că este oraşul cu cele mai multe zile însorite din România, anual fiind înregistrate între 160 şi 180 de zile senine. În acest context, Câmpina este considerată o poartă de intrare pe Valea Prahovei, autorităţile locale susținând că oraşul poate deveni atractiv şi prin dezvoltarea turismului, context în care, cu fonduri europene, a fost amenajat, în centrul oraşului, cu câţiva ani în urmă, Centrul de informare turistică. De altfel, pentru cei care vor să vadă Câmpina cu ochi de turist, există o serie de obiective care pot fi vizitate, printre care se regăsesc Castelul Iulia Hasdeu şi Muzeul Nicolae Grigorescu, amenajat în fosta locuinţă a pictorului Nicolae Grigorescu, inclus, de asemenea, pe lista monumentelor istorice din România, fiind obiectiv de interes naţional.