Nicoleta Dumitrescu

O armă de ultimă generaţie, a unui brand mondial – Beretta, se va fabrica, în Prahova, la Uzina Mecanică Plopeni, filială a Companiei Naţionale ROMARM. Confirmarea a venit chiar de la ministrul Economiei, Niculae Bădălău, care a anunţat, recent, că industria de apărare românească va fabrica o nouă armă de asalt în colaborare cu Beretta. Uzina de la Plopeni a fost aleasă, potrivit ministrului român, chiar de către partenerul italian. Finalizarea contractului este prevăzută pentru această vară, începerea producţiei fiind preconizată în toamnă.

Intenţia fabricării armei Beretta în Prahova, la UM Plopeni, a fost anunţată de către ministrul Economiei joi seară, în cadrul unei emisiuni televizate. Potrivit ministrului Niculae Bădălău, industria de apărare românească va fabrica o nouă armă de asalt, de ultimă generaţie, în colaborare cu compania Beretta, la standardele NATO, finalizarea contractului fiind prevăzută pentru vară, iar începerea producţiei – în toamnă. Ministrul a mai precizat că decizia alegerii fabricii de la Plopeni a aparţinut partenerului italian, negocierile fiind finalizate în proporţie de 60%, pentru început 30% dintre componente urmând să fie fabricate pe plan local. „În proporţie de 60%, există intenţia de a se produce în România o armă de ultimă generaţie, de generaţie patru, Beretta. În procent de 60% ne-am înţeles cu italienii. Arma se va produce la Plopeni. Am avut negocieri şi dânşii, italienii, au ales acest amplasament. Venim în prima fază cu peste 30% componente la ea, pentru că este foarte clar că nu putem produce în prima fază tot, dar suntem 60% avansaţi şi eu cred că până în vară finalizăm contractul. Undeva în toamnă vom avea prima asamblare pentru această armă de ultimă generaţie”, a anunţat ministrul Economiei, Niculae Bădălău, în intervenţia la care ne-am referit. Ministrul a menţionat şi faptul că este vorba despre o armă cu recul zero şi că au avut loc discuţii şi cu cei de la Ministerul Apărării, care au testat arma. „Este una dintre armele în care reculul este zero. 5,56 calibru NATO, dar este de ultimă generaţie. Armele s-au perfecţionat. An de an a existat extrem de multă cercetare. Şi vorbim de un brand mondial, Beretta. Aici a fost o discuţie mult mai amplă cu cei de la Ministerul Apărării, unde dânşii au avut-o în testare şi au ales ceea ce este mai bun pentru armata română”, a mai afirmat ministrul Economiei. Posibilitatea fabricării de armament de ultimă generaţie în unităţile de profil din judeţul Prahova a fost anunţată, iniţial, în vara anului 2017, când la conducerea Ministerului Economiei se afla Mihai Fifor. Concret, pe data de 17 august 2017, Mihai Fifor, împreună cu conducerea Consiliului Judeţean Prahova şi a Instituţiei Prfectului, a efectuat o vizită de lucru la două unități ale industriei de apărare din județul Prahova, respectiv Electromecanica Ploieşti și Uzina Mecanică Plopeni. Iar cu această ocazie, Mihai Fifor i-a îndemnat pe reprezentanții celor două fabrici să analizeze cu mare atenție evoluția pieței de profil și să continue procesul de retehnologizare, astfel încât să poată să răspundă cerințelor partenerilor atât din țară, cât și din străinătate.

La uzinele Mărgineanca, activitatea productivă a început în 1941

UM Plopeni are o lungă tradiţie, inclusiv în fabricarea de produse militare. Astfel, potrivit datelor facute publice chiar de către unitate, în anul 1937, în urma semnării contractului dintre statul român și societatea RIMMA, au luat ființă uzinele Mărgineanca, astăzi S.C. Uzina Mecanică Plopeni S.A., iar prin Decretul Regal nr. 419/12.02.1940, sub denumirea de Administrația Publică Autonomă a Uzinelor Mărgineanca, aparțînând de Ministerul Înzestrării Armatei, uzina a început producția de muniție în anul 1941. La data de 24 iulie 1947, uzina se transformă în societate anonimă în cadrul Departamentului Întreprinderilor Metalurgice ale Statului. Perioada 1960-1970 este caracterizată prin creșteri cantitative și calitative esențiale ale producției industriale realizate de această uzină, în condiţiile în care se introduc în profilul de fabricație noi produse cerute atât în țară, cât și în străinătate. Astfel, între anii 1970-1980 s-au făcut noi investiții şi au fost fabricate produse atât pentru industria de apărare, cât și pentru producția civilă. Iar după 1980, graţie investiţiilor, s-a permis dezvoltarea unui puternic și complex profil de producție de tehnică militară, completat cu un variat profil de produse civile. Până în anul 1990, uzina a funcționat sub denumirea de Întreprinderea Mecanică Plopeni, dar, începând cu anul 1992, uzina parcurge o etapă de recesiune, mai ales din cauza scăderii continue a comenzilor și contractelor. Iar în anul 2000, după o serie de reoganizări şi redenumiri, Uzina Mecanică Plopeni primeşte personalitate juridică şi devine filială a Companiei Naţionale ROMARM.
În ceea ce priveşte produsele militare, de la începerea activităţii productive, în anul 1941, şi până în prezent, uzina a fabricat o gamă diversificată de muniţie de artilerie, destinată satisfacerii cerinţelor forţelor Sistemului Naţional de Aparare şi ale beneficiarilor externi.