Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, a anunţat, joi, că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din partea Pro România, precizând că decizia este o delimitare clară de actuala conducere a PSD, transmite corespodentul MEDIAFAX.
În același timp, Corina Creţu a declarat, la Cluj-Napoca, la o conferinţă despre politica de coeziune, că rămâne o social- democrată europeană convinsă, considerând că singura şansă de dezvoltare a României este în interiorul unei UE puternice şi echitabile.
”Candidez pentru alegerile PE din partea Pro România care are un proiect ambiţios de dezvoltare a României, cu oameni competenţi şi profesionişti. Cred că lumea cunoaşte ce am făcut, tot ce am făcut a fost pentru România şi români şi îmi doresc să fac acest lucru şi în continuare. Îi respect, în continuare, pe membrii PSD, dar îi rog să înţeleagă că acceastă decizie a mea este o delimitare clară de actuala conducere a acestui partid care în ultimii ani a minimizat munca şi eforturile noastre, a celor care am încercat să ajutăm România, culminând cu atacuri şi jigniri personale la adresa mea şi a colegilor din CE”, a spus Creţu.
Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, s-a declarat dezamăgită și de ritmul lent în care s-au derulat şi implementat programele cu finanţare europeană în România, responsabilitatea aparţinând sută la sută autorităţilor naţionale, potrivit MEDIAFAX.
Potrivit acesteia, CE va fi alături de România şi după 2020 iar în propunerea CE pentru bugetul 2021 – 2027 s-a reuşit menţinerea aceluiaşi indicator de calcul care se bazează pe PIB pe cap de locuitor, astfel că ţara noastră va avea alocate 27 de miliarde de euro, cu 8% în plus faţă de actuala perioadă.