Organizatorii turneului de old-boys de la Sala Sporturilor Olimpia, care se va disputa duminică, 16 decembrie, începând cu ora 16.00, au stabilit programul jocurilor care vor opune fostele glorii ale Petrolului Ploieşti şi ale formaţiilor bucureştene Dinamo, Steaua şi Rapid.
Astfel, turneul organizat de promotorul Adrian Troscenco, cu sprijinul Primăriei Ploieşti, va debuta cu meciul dintre Steaua şi Dinamo, “eternal derby”, care îi va aduce, faţă în faţă, pe Rădoi cu Lupescu, Petre Marin cu Marica etc. După 25-30 de minute (durata unui joc, cu tot cu pauză), vor intra pe parchetul sălii “Olimpia” Petrolul şi Rapid, ordinea partidelor fiind apoi: Dinamo – Petrolul, Steaua – Rapid, Steaua – Petrolul şi Dinamo – Rapid.
Altfel, astăzi, de la ora 13,30, pe arena “Ilie Oană” se va desfăşura “Turneul Speranţei”, pe durata a trei reprize a câte 45 de minute, echipele Carmen Bucureşti, Naţionala Artiştilor şi juniorii A de la Petrolul – “formula îmbunătăţită” cu câţiva fotbalişti de la prima echipă – urmând să evolueze într-un turneu caritabil.