Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României” va fi citită luni în plenul Parlamentului, urmând ca în şedinţa de joi să fie dezbătută şi votată de parlamentari – potrivit deciziei membrilor Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Legislativului, citată de Mediafax.
Potrivit art. 92 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputatilor şi Senatului, moţiunea de cenzură este iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se prezintă birourilor permanente, ulterior fiind comunicată Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.
De asemenea, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii, iar dezbaterea acesteia are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă a fost depusă, ieri, în Parlament. 163 de parlamentari au semnat textul moţiunii de cenzură iniţiată de Opoziţie. Este vorba de 68 deputaţi şi 25 senatori liberali, 27 de deputaţi şi 12 senatori USR, 12 deputaţi PMP, şase parlamentari neafiliaţi şi 13 parlamentari Pro România.
În moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României”, Opoziţia critică Legile justiţiei. De altfel, Opoziţia îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că nu a respectat programul de guvernare asumat la începutul mandatului.